Administratie

Primăria Timișoara propune o procedură actualizată pentru transformarea fostelor zone industriale în cartiere noi

Supusă protestelor și presiunilor venite din mediul de afaceri, Primăria Timișoara propune o variantă nouă actualizată, a procedurii de restructurare urbană, care integrează propunerile formulate de mediul de afaceri și de comunitate în cadrul unor serii de discuții.

Precedenta variantă, una ce a ajuns aproape de votul consilierilor locali, a fost întâmpinată cu ample proteste de proprietarii terenurilor.

„Timișoara are sute de hectare de teren în fostele zone industriale, care azi stau nefolosite. În următorii ani, aceste locuri se vor transforma în cartiere noi. Chiar dacă sunt în mare parte proprietăți private, pentru noi, ca administrație, contează ca oamenii care vor locui acolo să aibă tot ce le trebuie: grădinițe, școli, parcuri sau legături bune la transportul. Suntem conștienți că este vorba despre un demers nou, un proces prin care nu am trecut nici noi ca administrație, și nici partenerii noștri. De aceea, am ascultat cu atenție toate punctele de vedere și am ajustat procedura ca să răspundem cât mai bine nevoilor de dezvoltare ale Timișoarei”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Proiectul de hotărâre detaliază toate etapele procedurii: de la negocierea investitorului cu o comisie a municipalității, care include elaborarea unui masteplan, la Planul Urbanistic Zonal de restructurare. Forma finală este analizată și aprobată de către Consiliul Local și se concretizează într-un contract de restructurare urbană.

Procedura de restructurare este obligatorie conform prevederilor din PUG pentru transformarea fostelor zone industriale. În prezent, aproape 530 de hectare sunt prevăzute pentru urbanizare – echivalentul a 6,5% din intravilanul municipiului.

Proiectul de hotărâre va fi dezbătut public, luni, 12.05.2025, ora 16:00, în sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara, Bd. C.D.Loga nr. 1, etaj 1. Persoanele care doresc să participle la dezbatere se pot înscrie on-line la adresele consultare@primariatm.ro și primariatm@primariatm.ro sau fizic la Camera 12, până la data de 09.05.2025, ora 12:00, precizând: nume, prenume, calitatea în care participă (în cazul în care reprezintă o organizație sau altă persoană), dacă doresc sau nu să ia cuvântul, precum și propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare pe care urmează să le pună în discuție. Participanții la dezbatere care se înscriu la cuvânt își vor susține punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de 3 minute pentru fiecare participant.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/09bd4fe8-dda5-47b5-b5cc-3f0d6ffef8a2

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

12 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

12 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

14 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

14 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

15 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

17 ore ago