Administratie

Programul care aduce milioane de euro pentru Castelul Huniade, lansat oficial, în Ungaria

Consiliul Județean Timiș va beneficia de 3,7 milioane de euro, fonduri nerambursabile, care vor ajuta la reabilitarea mult încercatului Castel Huniade din centrul Timișoarei, adăugându-se la fondurile deja accesate sau în curs de obținere.

Proiectul de finanțare, „Integrated cultural and touristic routes in the crossborder area” („Trasee culturale şi turistice integrate în zona transfrontalieră”), este realizat în parteneriat cu municipalitatea din localitatea Ofoldeak, fiind realizat prin intermediul Programului INTERREG VI-A România-Ungaria 2021-2027, în cadrul Operațiunilor de Importanță Strategică (OSI).

Finanțat de Uniunea Europeană, cu cofinanțare din partea României și Ungariei, proiectul își propune să valorifice obiective culturale de pe ambele maluri ale frontierei și să dezvolte noi trasee turistice comune.

Pentru județul Timiș, proiectul aduce fonduri dedicate pregătirii lucrărilor de reabilitare a aripii de est a Castelului Huniade, cel mai vechi monument din Timișoara. Aici sunt planificate viitoare amenajări: o sală multifuncțională, o expoziţie cu specific militar, o expoziţie permanentă a istoriei Banatului (din preistorie până în perioada medievală), o expoziţie a riturilor funerare și o expoziţie permanentă („O trilogie socială a vieţii din regiunea Banatului”). Această finanțare se adaugă celorlalte surse deja atrase, prin PNRR, PN-CCRS și bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș, care vor susține restaurarea întregului monument.

În paralel, municipalitatea din Ofoldeak va restaura conacul Navay, pe care îl va transforma într-un spațiu dedicat evenimentelor culturale și promovării patrimoniului local.

Proiectul include și elaborarea unei strategii culturale comune, menită să definească și să promoveze noi trasee turistice care să lege obiectivele restaurate din cele două țări. De asemenea, este planificată organizarea unui eveniment cultural-artistic transfrontalier.

Valoarea totală a proiectului este de 10.430.297,87 euro, din care 7.114.270,63 euro reprezintă contribuția Uniunii Europene.

Județul Timiș beneficiază de un buget de 6.211.957,87 euro (din care 3.739.598,63 euro din fonduri europene), iar partenerul din Ungaria de 4.218.340,00 euro (din care 3.374.672,00 euro din fonduri europene).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu un ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

12 minute ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

45 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

17 ore ago