Opinii

România rămâne în Europa! Simioane, paşol na turbinca!

„Rusia nu uita, România nu-i a ta!”, au strigat în toiul nopţii mii de bucureşteni strânşi să sărbătoreasscă victoria lui Nicuşor Dan. Şi aveau mare dreptate. Nu glonţul, ci ditamai proiectilul unei katiuşe sovietice ne-a trecut pe lângă ureche. Din nou. Şi tot din nou, românului i-a venit mintea cea de pe urmă. A fost greu, dar cu atât mai frumoasă a fost victoria, mai ales după ce în primul tur diferenţa a fost enormă în favoarea candidatului putinist. Şi cu atât mai legitimă a fost victoria, cu cât s-a înregistrat o prezenţă foarte mare.

Democraţia a învins în România, aşa cum a învins libertatea în faţa opresiunii, normalitatea în faţa haosului, bunul simţ în faţa golăniei. Şi mai important, românii au învins Rusia putinistă. Şi la o diferenţă covârşitoare dacă ne uităm la teritoriul ţării, unde diferenţa a fost de peste 10 procente! O Rusie care şi-a pregătit terenul pentru o victorie în România de mai bine de cinci ani, desfăşurând aici o infernală maşină propagandistică N-a fost să fie…

Şi au dărâmat românii şi sistemul securist care a stat în spatele candidatului izolaţionist. Până în ultimul moment. Fiindcă inclusiv duminică boţii putinişti şi securistoizii români au dus o campanie jegoasă (chiar şi acest cuvânt e prea blând vizavi de ceea ce s-a întâmplat aici), în care minciuna şi dezinformarea au fost duse pe culmile Everestului.

Trebuie spus şi faptul că frustrările cumulate de români sunt legitime. Aroganţa ultimelor guverne a fost devastatoare. România trece prin cea mai bună perioadă din istoria ei, dar meritul pentru acest lucru este în cvasitotalitate al Uniunii Europene. Acea Uniune pe care idioţii utili ai Rusiei au tot înjurat-o în ultimii ani. Dar nu dai foc la casă dacă ţi-a intrat un şobolan în ea. Omori şobolanul şi laşi casa întreagă.

Este adevărat că vin vremuri grele, e „meritul” ultimelor guverne. Dar prin victoria lui Dan avem un sprijin total din partea Europei civilizate. Cea în care am rămas prin votul de duminică.

P.S. Ce tristeţe! România pierde doi interlopi de talie mondială. Fraţii Tate au anunţat nervoşi că pleacă din România după victoria lui Nicuşor Dan.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

3 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

4 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început, marți dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

4 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

4 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

5 ore ago

Muzeul Național de Artă Timișoara oferă tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională…

6 ore ago