Primăria Timişoara

Școala Generală 15 va fi dotată cu mobilier modern

Primăria Timișoara a anunțat că Școala Gimnazială 15 va fi dotată cu mobilier nou. Vor fi montate seturi complete de bancă și scaune pentru elevi, scaune, dulapuri, catedre, panouri de afișaj, cuiere și coșuri de gunoi. 

Administrația timișoreană a semnat contractul care prevede dotarea completă a școlii cu mobilier modern, din finanțare europeană.

Face parte din angajamentul nostru de a reduce diferențele dintre școlile din Timișoara și de a le oferi tuturor copiilor condiții egale la educație, indiferent dacă învață într-o școală din centrul orașului sau dintr-un cartier. Ne dorim ca elevii să vină cu interes și plăcere la școală, iar un pas esențial în această direcție este calitatea infrastructurii. Felul în care arată o sală de clasă, cum este dotată și modul în care aceste dotări sprijină interacțiunea în timpul orelor contribuie direct la atractivitatea educației”, a declarat primarul Dominic Fritz

Dotările sunt incluse în proiectul de reabilitare și etajare a corpului B al Școlii Gimnaziale nr. 15, precum și de reabilitare termică a corpului A (clădirea principală), implementat de municipalitate. Anul trecut, Primăria Timișoara a finalizat reabilitarea termică a corpului A al Școlii Gimnaziale nr. 15, cu scopul reducerii consumului de energie și al îmbunătățirii confortului termic pentru cei 397 de elevi și cadrele didactice.

Investiția cu bani europeni, prin Programul Operațional Regional, în prezent la corpul B al școlii. Fostul atelier al școlii este transformat într-o clădire cu parter și etaj, unde vor funcționa patru noi săli de clasă. Intervențiile includ consolidarea structurii de rezistență, recompartimentarea spațiilor, înlocuirea tâmplăriei și modernizarea instalațiilor. Clădirea va fi dotată și cu un sistem de panouri solare. La final, investiția municipalității va contribui nu doar la îmbunătățirea condițiilor de învățare, ci și la o redistribuire mai eficientă a elevilor în spațiile școlii.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020. Contractul pentru dotări, în valoare de 66.740 lei (fără TVA), a fost atribuit firmei Ecodeco România SRL.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

O oră ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

3 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

15 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

18 ore ago