Economic

Se ascute lupta pe piața vehiculelor electrice la Timișoara

Timișoara va avea, în perioada următoare, două noi show-room-uri auto dedicate integral vehiculelor electrice. După chinezii de la BYD, și cei de la Tesla vor deschide o unitate de vânzări și una de service în orașul de pe Bega.

La jumătatea lunii martie, chinezii de la BYD, unul dintre principalii producători de vehicule full electric anunța că va intra pe piața din România, iar una dintre primele reprezentanțe urma să fie deschisă la Timișoara. Cei mai cunoscuți producători din domeniu, americanii de la Tesla au anunțat, la rândul lor, că al doilea show-room din România, după cel de la București, va fi situat în Timișoara.

Tesla va deschide luna aceasta un nou showroom la Timișoara, construcția acestuia fiind aproape finalizată. Totodată, în apropierea showroom-ului va funcționa și un service, programat să devină operațional începând cu luna iunie.

De asemenea, până la finalul anului Tesla ar mai putea deschide un al treilea showroom Tesla în România, la Cluj-Napoca. În prezent, Tesla deține un showroom în București și două magazine pop-up în Timișoara și Cluj-Napoca. De asemenea, la Timișoara, compania deține și o stație de încărcare de tip supercharger.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

37 de minute ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

4 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

5 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

5 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

5 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

6 ore ago