Eveniment

Se caută în continuare voluntari pentru ediția din acest an a Color the Village/FOTO

Color the Village se află deja la a VII-a ediție, iar în acest an are loc la Grădinari, în județul Caraș Severin. Ca în fiecare an, în cele 3 zile, 5, 6 și 7 iunie 2025, cei de la Acasă în Banat își propun să repare și să zugrăvească 30 de fațade din satul aflat la intrarea în Valea Carașului. Deocamdată încă se mai așteaptă voluntari pentru a participa la eveniment.

Voluntarii pot participa la una, două sau la toate cele trei zile de eveniment, dar înscrierile mai sunt deschise doar până duminică, 25 mai 2025.

Voluntarii pot completa formularul online Voluntari Color the Village, la adresa https://forms.gle/3rJquVu8zhUJmExN6 .

Până în prezent s-au înscris peste 300 de persoane, de toate vârstele, de meserii diferite, care își doresc cu adevărat să se implice ca să ajute acest sat. Printre cei înscriși se află și un artist plastic din București care va realiza o pictură murală participativă la care nu va lucra singur, ci alături de alți voluntari.

Color the Village este locul unde fiecare își găsește ceva de făcut, dar și de învățat. Avem voluntari cu experiență care fac lucrări mai complexe, sunt voluntari care ajută la zugrăvit și vopsit, alții care vor lucra la pictura murală, dar vin și voluntari care își doresc să rămână în zona de bucătărie. Ce este minunat este că e un efort comun, al nostru al tuturor, pentru a ajuta Grădinariul, iar numai după 3 zile se va vedea o diferență majoră.”, a spus Radu Trifan, conducătorul asociației.

Proiectul Color the Village este susținut financiar exclusiv din donații și sponsorizări private.

Color the Village se află la a șaptea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

7 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

9 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

10 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

10 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

13 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

14 ore ago