Social

AJOFM Timiș va oferi consiliere specializată pentru tineri, în cadrul a două proiecte finanțate cu bani europeni

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș (AJOFM Timiș) a demarat două proiecte strategice dedicate tinerilor din județul Timiș. Prin „Viitor pentru TINEri – Educație și oportunități în carieră” și „SPOT – Serviciul Public de Ocupare pentru Tineri” se vor putea oferi servicii e consiliere de calitate pentru tinerii din județ.

Aceste proiecte sunt cofinanțate de Uniunea Europeană, prin Programul Educație și Ocupare. Aceste inițiative vizează sprijinirea tinerilor cu vârste între 14 și 30 de ani, în special a celor care nu urmează o formă de educație, nu sunt angajați și nu participă la cursuri de formare profesională (categoria NEETs). Cele două proiecte se vor derula pe o periodă de 36 de luni în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara, respectiv Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT).

Ne dorim ca tinerii să știe că suntem aici pentru ei și îi vom îndruma pas cu pas să-și descopere vocația, să-și gasească propriul drum și să-și dezvolte abilități într-un mod autentic. Este important în primul rând ca tinerii să simtă că au un loc al lor unde aparțin, iar aceste proiecte vor aduce la un loc toate instituțiile care sunt implicate în dezvoltarea și susținerea tinerilor ca viitori actori pe piața muncii”, a declarat directorul executiv al AJOFM Timiș, Roxana Kașai.

Obiective comune ale celor două proiecte se referă la Sprijinirea integrării socio-profesionale a peste 3.200 de tineri din județ, dintre care aproximativ 300 aparțin minorității rome; Furnizarea de servicii personalizate de informare, consiliere în carieră, orientare profesională și profilare, oferite de specialiști AJOFM; Dezvoltarea competențelor transversale (comunicare, gândire critică, leadership, educație financiară și digitală, antreprenoriat) prin ateliere interactive și educație nonformală; Încurajarea implicării civice și a voluntariatului, prin stagii, evenimente comunitare și inițiative proprii ale tinerilor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

13 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

15 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

16 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

19 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

21 de ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

23 de ore ago