Arhiva pentru eticheta: ajofm timis

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul

Indemnizațiile de șomaj se plătesc mai devreme, înainte de Paști

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale, calendarul de plată privind indemnizațiile de șomaj și primele, a fost modificat. Astfel, toți beneficiarii înregistrați vor primi indemnizațiile de șomaj și primele înainte de data de 12 aprilie 2026. Această măsură a fost adoptată pentru a veni în sprijinul

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează, seminarul de informare cu tema: „Noutăți legislative privind ocuparea forței de muncă”. Întâlnirea are loc marți, 24 martie, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (B-dul

Bursa Locurilor de Muncă Timișoara: peste 500 de slujbe oferite, 403 CV-uri depuse de solicitanți

Peste 500 de locuri de muncă au fost oferite la ultima Bursă a Locurilor de Muncă de la Timișoara. Pentru acestea au fost depuse puțin peste 400 de CV-uri. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Asociația Activitas și cu sprijinul Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, a organizat în

AJOFM Timiș va oferi consiliere specializată pentru tineri, în cadrul a două proiecte finanțate cu bani europeni

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș (AJOFM Timiș) a demarat două proiecte strategice dedicate tinerilor din județul Timiș. Prin „Viitor pentru TINEri – Educație și oportunități în carieră” și „SPOT – Serviciul Public de Ocupare pentru Tineri” se vor putea oferi servicii e consiliere de calitate pentru tinerii din județ. Aceste proiecte sunt

Angajatorii pot beneficia de sprijin financiar pentru angajarea de noi persoane

Angajatorii care oferă locuri de muncă pot obține sprijin financiar, prin intermediul a două programe, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Unul se adresează angajaților sub 30 de ani, cel de al doilea celor peste această limită de vârstă. AJOFM Timiș organizează sesiuni de informare pe tema programelor. AJOFM Timiș implementează

Absolvenții de liceu și studii superioare pot beneficia de sprijin din partea AJOFM Timiș

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş oferă servicii de specialitate abolvenților care se înregistrează în termen de 60 de zile de la absolvire, la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă, din raza de domiciliu, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă. Absolvenții de liceu promoția 2024 se pot prezenta pentru înregistrarea ca

AJOFM Timiș pregătește o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Timiş organizează o nouă ediție a evenimentului, în data de 12 mai, la Casa Tineretului din Timişoara. Acest eveniment se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă care doresc să se angajeze sau să își schimbe slujba. Bursa locurilor de muncă reprezintă o oportunitate

Bursa locurilor de muncă pentru persoane aflate în dificultate, la Timișoara

AJOFM Timiș pregătește o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiş organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi. Evenimentul va avea loc în data de 14 octombrie 2022, la Casa Tineretului din Timişoara. Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi reprezintă o oportunitate de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele locurilor de muncă, pentru ca aceştia să poată

Cum se pot înregistra absolvenții din acest an la AJOFM Timiș

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş oferă servicii de specialitate abolvenților care se înregistrează în termen de 60 de zile de la absolvire, la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă, din raza de domiciliu, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă. Absolvenții de liceu promoția 2021 se pot prezenta pentru înregistrarea ca

Economia din Timiș are din nou nevoie de angajați, rata șomajului a scăzut

Economia județului Timiș începe să funcționeze, ca dovadă, șomajul a scăzut de la începutul acestui an, dar s-a menținut ulterior constant. Cel mai vestic județ al țării rămâne unul cu cea mai mică valoare a acestui indicator, de 1,19% din populația cu drept de muncă. Angajatorii din Timiș încep să atragă din nou personal. Ca

Conflict la AJOFM Timis. Gina Grigorie: Poate eram mai buna ca director decat ca adjunct

Situație mai puțin obișnuită la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Directorul adjunct Georgina Grigorie este în conflict deschis cu directorul general Marcel Miclău și susține că este împiedicată să-și desfășoare activitatea. Miclău îi transmite colegei sale să se reevalueze singură. Pe 11 aprilie, cele două părți se întâlnesc în instanță.

Studentii nu-si gasesc locuri de munca pentru ca isi aleg gresit facultatile

Mulţi absolvenţi de studii superioare nu reuşesc să îşi găsească un loc de muncă din timpul facultăţii, dar nici după finalizarea studiilor. Problema pare a fi la alegerea profesiilor care au cerere aproape zero pe piaţa muncii, neimplicarea în acţiunile de voluntariat şi proiectele dezvoltate de universitate.

Fara calificare si fara o limba straina, aveti sanse minime sa munciti legal in strainatate

Timișenii care vor să plece la muncă în străinătate pot prinde oferte bune prin intermediul AJOFM Timiș. Lista completă a locurilor de muncă disponibile va putea fi consultată până la finele săptămânii, dar cei interesați trebuie să știe că, fără o calificare și, mai ales, fără o limbă străină, au șanse minime să obțină vreun contract.

Peste 500 de oferte la Bursa locurilor de munca

AJOFM Timiș organizează, vineri, Bursa generală a locurilor de muncă. Evenimentul se va desfășura concomitent în Timișoara, în holul Casei Tineretului şi la sediile locale ale agenţiilor de ocupare a forţei de muncă din Lugoj, holul Teatrul Municipal (str. C. Brediceanu nr. 5), şi la Sânnicolau Mare, la sediul Punctului de Lucru AJOFM (str. Republicii nr. 15).

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.