Anunţuri

Lucrări finalizate de Aquatim în patru localități din județul Timiș

 

La începutul lunii iunie a.c., a fost recepționat contractul de lucrări ”Execuție rețele de apă și canalizare Belinț, Chizătău, Secaș, Crivobara”, având o valoare finală de 23.037.725,63 lei, fără TVA.

Această investiție este importantă pentru infrastructura locală, locuitorii celor patru comunități beneficiind acum de circa 20 km de conducte noi de canalizare, conducte noi de apă, 7 stații de pompare a apei uzate (SPAU), conducte de transport, cămine de monitorizare, peste 400 de cămine de vizitare și 800 de racorduri noi.  Extinderile și reabilitările incluse în acest contract de lucrări contribuie la creșterea calității vieții și protejează mediul înconjurător printr-o gestionare modernă și durabilă a resurselor de apă.

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(Etapa I + Etapa a II-a), are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro de la bugetul de stat, 4,3 milioane de la bugetul local și 14,4 milioane euro co-finanțare Aquatim. Obiectivul vizează dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș. 

 

Share
Published by
deBanat
Tags: aquatim

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

12 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

15 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

16 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

16 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

17 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

17 ore ago