Administratie

A început oficial demolarea clădirii de pe locația viitorului Institut Oncologic Timișoara/Foto

Ziua de marți, 15 iulie, a însemnat și debutul oficial a demolării clădirii existente pe spațiul unde ar urma să fie ridicat noul Institut Oncologic Timișoara. Aproximativ 90 la sută din construcția care ar fi trebuit să fie noul spital municipal Timișoara va dispărea, pentru a face loc unei clădiri noi, care să corespundă actualelor standard medicale și din domeniul construcțiilor.

În cadrul unui eveniment mai mult decât cu rol… oficial, trei excavatoare au demolat zidăria exterioară de la primele două etaje ale clădirii. A fost debutul operațiunii prin care se va demola structura deja construită pe terenul unde va fi ridicat Institutul Oncologic Timișoara. În câteva luni cam tot ce e de demolat va fi demolat, spun sursele debanat.ro, aceasta chiar dacă firma constructoare avea la dispoziție mai mult timp pentru operațiune.

Startul simbolic a fost dat de către Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, cel care a insistat pentru această nouă unitate medicală, atunci când opoziția era mai mare ca oricând. Alături de el s-a aflat Dorel Săndesc, actualul director de la Spitalul Județean, la vremea ”nașterii” proiectului secretar de stat la Ministerul Sănătății, dar și IPS Selejan, Mitropolitul Banatului.

”Astăzi începem demolarea acestui monument al neputinței politicii timișene din ultimii 30 de ani. Ce se va face în loc va fi poate mai mult decât un spital, cu siguranță, va fi un centru de excelență oncologic în regiunea de vest, dar și în România. Va avea peste 65.000 m² desfășurați. Este un proiect în care nu mai credea aproape nimeni acum 2 ani și jumătate când l-am reluat.”, a spus Simonis.

Deși a refuzat să dea nume, șeful CJT a subliniat că există și a existat o mână de oameni, politicieni locali, care au boicotat din plin acest proiect. Mai bine să tacă decât să mai și spună ceva, a subliniat Simonis, care spune că la momentul oportun va prezenta și numele celor vizați.

”Vreau să mulțumesc în mod special unor oameni care, dincolo de cei mulți care au sabotat și boicotat acest proiect, totuși a fost susținut de alții. Așadar, vreau să îi mulțumesc lui Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean din Timișoara pentru eforturile depuse mulți ani pentru a construi acest spital. Vreau să le mulțumesc colegilor de la DSP Timiș – există și acolo o mână de oameni care și-au dorit ca acest proiect să fie finalizat. Mulțumesc fostului guvern, lui Alexandru Rafila, fostul ministru, și actualului guvern, ministrului Rogobete, pentru sprijin. El este un timișorean al nostru, membru al filialei locale”, a mai subliniat șeful CJT.

Chiar dacă termenul pentru cheltuirea fondurilor primite prin PNRR ar putea fi depășit, Alfred Simonis spune că acest lucru nu crede că se va întâmpla. Mai mult de o treime din bani vor merge spre aparatură, care poate fi achiziționată din timp.

Totuși, ca și termen de finalizare, Simonis vorbește despre trei ani.

”Cred că în următorii 3 ani, 3 ani și jumătate ar trebui ca acest centru de excelență oncologic să fie finalizat”, conform lui Alfred Simonis.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara a redeschis adăpostul de urgență pentru persoanele de pe stradă

Iarna este o perioadă ce poate deveni critică pentru cei care nu au un acoperiș…

11 ore ago

Tarifele de facturare pentru serviciul de salubrizare în mediul rural – Zona 1, Timiș au scăzut

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari,…

13 ore ago

STPT va circula cu program special în noaptea de Revelion

Timișorenii care pleacă de acasă pentru a sărbători Revelionul în centrul orașului, la prieteni sau…

17 ore ago

Magazinele PPC vor avea program special în următoarele zile

PPC Energie a anunțat că magazinele companiei, din judeţele Timiş, Caraş–Severin, Arad și Hunedoara vor…

18 ore ago

Garda Forestieră Timișoara a descoperit în Timiș un operator care falsifica datele transmise în aplicația Sumal

În noiembrie 2025, Garda Forestieră Timișoara a avut o nouă lună plină. În zona de…

18 ore ago