Construcția de după demolare

Pentru două ctitorii din urbea de pe Bega ne bucurăm strașnic că se dărâmă. Nu ne bucurăm singuri, ne bucurăm împreună cu Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, șeful PSD Timiș, „combinator” de succes în relația locală cu guvernul, ne bucurăm cu Înalt Prea Sfințitul Ioan, mitropolitul Banatului, se bucură antreprenorii, investitorii imobiliari din zonă… Ne bucurăm toți pentru dărâmarea stadionul „Dan Păltinișanu” și pentru demolarea neinauguratului spital municipal de pe calea Torontalului.

Să dea Dumnezeu prin mijlocirea IPS Ioan ca primul obiectiv să fie pe viitor veșnic plin, mereu cu ZECE goluri în poarta adversarului, iar al doilea să fie gol de-a pururea, să nu-i călcăm nimeni pragul din pricini oncologice. Știm că nu va fi așa. Nici stadionul nu va fi veșnic plin și, mai grav, nici spitalul pentru boli de cancer nu va fi deloc gol, dar asta nu mai depinde de Alfred Simonis, de primarul Fritz, de Guvernul Bolojan sau de președintele de Cameră Sorin Grindeanu.

Trăim zile în care ne minunăm de risipa făcută prin mâinile administratorilor bugetelor publice. Dacă demolarea unui stadion de pământ poate că doare doar emoțional, punerea la pământ a unei investiții municipale care n-a folosit niciodată contribuabililor este o mostră de cum știe statul să gestioneze banul strâns de la cetățean. Că treaba asta are la bază corupția sau prostia în administrarea acelui ban, aproape că nici nu mai contează. Vinovații îi putem doar bănui, iar justiția nici dacă ar vrea n-ar mai putea recupera ceva din acea risipă.

Dincolo de principiul grijii față de bani, de frustrarea că cineva și-a bătut joc de ei în cazul fostului proiect al spitalului municipal, partea bună e că pe acel loc se ridică altceva cu bani europeni, cu decontări în fața unor finanțatori mult mai vigilenți decât cei care au verificat ce se întâmplă cu banul timișoreanului. Sperăm că nu vom ajunge să returnăm bani europeni pentru neîncadrarea în termenele limită de execuție și rambursare, poate că nu va merge totul perfect nici cu noile proiecte, dar ar fi înțelept să știm după ce perioade din viața noastră merită să plângem, dincolo de nostalgia tinereții.

Așa, cu toate neajunsurile, România este trasă cu forța în zona modernă a Europei, Timișoara poate că e mai ușor motivată, având și avantajul istoriei, să urmeze această cale, dar în cazul particular al celor două mari demolări viitorul ne garantează ceva logistic, nu altceva. Dincolo de infrastructura ce se va ridica anii ce vin cu bani guvernamentali sau europeni, Timișoara trebuie să aibă ce pune pe acele scene. Ar fi cazul să ne ocupăm să construim fotbalul ce-l vom oferi pe acel stadion, de substața profesională ce va asigura prelungirea vieții pacienților în acel mare și modern spital.

Timișoara degeaba ar ajunge pe primul loc la Traumă, la Mari Arși, la Oncologie sau cu o mare arenă de sport, cea mai mare după București, dacă nu avem profesioniști cu care să umplem aceste instituții. Iar pentru asta IPS Ioan n-are cum ne ajuta.