Consiliul Judeţean Timiş

Drumul dintre Sânmihaiu Român și Șag, finanțat din Anghel Saligny, e realizat în proporție de 80%

Una dintre principalele investiții pe care Consiliul Județean Timiș le derulează cu fonduri din programul Anghel Saligny este drumul județean care va lega Sânmihaiu Român de Șag. Din informațiile comunicate de proprietarul drumului, acesta ar fi ajuns la 80% din total.

Dacă ar fi să ne uităm la stadiul actual, acest nou drum component al centurii mici a Timișoarei a crescut ca făt frumos într-o lună, cât alții într-un an. Amplasamentul a fost predat constructorului pe data de 8 martie 2024. Acesta avea la dispoziție opt luni pentru a da gata un proiect relativ simplu. Trebuia să transforme un drum de pământ în unul adevărat, cu asfalt, în câmp, pe teren drept ca în palmă. Evident că nu s-a întâmplat așa, iar constructorul, după ce nu a făcut aproape nimic a început să primească avertizări din partea beneficiarului. Ce a mai primit constructorul, un nou termen final pentru lucrare. justificat, spun cei de la CJT.

Așadar, deși drumul trebuia terminat în toamnă, acum este perfect în termen și nu se pune problema unor penalizări.

Lucrările la drumul 593C Șag (DJ 593) – Sânmihaiu Român (DJ 591A) sunt realizate în proporție de 80%. Investiția se desfășoară în termen, iar firma executantă își respectă angajamentele contractuale. În acest context, nu se impune aplicarea de penalități.”, ne-au transmis cei de la Consiliul Județean Timiș.

De ce s-a prelungit termenul pentru finalizarea lucrărilor? Au fost ordine de sistare, un proces legat de mutarea utilităților, termenul final fiind acum noiembrie 2025.

”Pe parcursul implementării proiectului de modernizare DJ593 C (Șag) DJ593 – Sânmihaiu Român DJ591 A, au fost emise două ordine de sistare, perioade care au fost adăugate termenului contractual inițial. În plus, având în vedere existența unui proces pe rol, privind mutarea unor utilități aflate în zona de lucrări, s-a impus o prelungire a duratei de execuție. Termenul actual estimat pentru finalizarea lucrărilor este începutul lunii noiembrie 2025”, mai spun cei de la CJT.

Noul drum face legătura între DJ 593 Șag (DJ 593) și Sânmihaiu Român (DJ 591A).  Suma alocată construcției depășește 15 milioane de lei, banii provenind, aproape integral, din programul Anghel Saligny. Subiectul a devenit brusc interesant din nou, după anunțul guvernamental care spune că dacă stadiul proiectelor finanțate nu a depășit 40 la sută din total ar urma să fie lăsat fără bani de la buget. Investițiile deja pornite ar urma să fie blocate, iar lucrările deja realizate în posibilitatea de a se distruge. Constructorii care s-au ocupat de proiectele deja pornite au început să solicite garanții asupra finanțării, pentru a nu rămâne fără lucrările efectuate și neplătite.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Ruben Lațcău acuză Ministerul Sănătății că are planuri prost făcute pentru accesul auto spre viitorul Institut Regional de Oncologie

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, ”pune sămânța” unei noi posibile dispute, care ar putea apărea pe…

11 ore ago

Un cârnaț de Săcălaz a fost declarat cel mai bun la Worschkoschtprob – Degustarea cârnaților bănățeni/Foto

Un bucovinean, aflat la a doua generație în Săcălaz, a câștigat cea mai nouă ediție…

11 ore ago

Îmbunatațirea calității vieții pentru locuitorii orașului Moldova Nouă din zona adiacentă Școlii Gimnaziale Sofia Arcan

Cod SMIS 324195 Numele beneficiarului: UAT ORAȘUL MOLDOVA NOUĂ În luna martie, Primăria orașului Moldova…

12 ore ago

Primăria Timișoara și Romsilva s-au inteles, în sfârșit, pe acordul de asociere pentru ca Pădurea Verde să poată fi amenajată ca parc

Municipalitatea timișoreană reușește, în sfârșit, să bată palma cu Romsilva pentru a se apuca de…

13 ore ago

Trofeul Festivalului – Concurs ”Gelu Stan” ediția a VIII-a 2026 ajunge în Țara Binșului

Trofeul Festivalului - Concurs ”Gelu Stan” 2026 ajunge în Bihor, cucerit fiind de o solistă…

14 ore ago

Vin bani pentru proiecte importante la Jebel: rețea de distribuție gaze și dispensar

Vești bune pentru comunitatea din Jebel. Vin bani de la Consiliul Județean Timiș pentru mai…

14 ore ago