Consiliul Judeţean Timiş

Lucrările de reabilitare a Bibliotecii Județene Timiș continuă/VIDEO

La Biblioteca Județeană Timiș sunt în curs de derulare lucrări de reabilitare. Pentru a vedea stadiul lucrărilor, Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, instituția de care aparține biblioteca, apreciază mersul lucrărilor.

Sediul Bibliotecii Județene Timiș va fi unul dintre cele mai moderne și primitoare din țară, după ce se vor încheia lucrările de modernizare, spune Iovescu.

Din luna februarie, această clădire a intrat în reabilitare cu o finanțare de la bugetul de stat, de peste 14 milioane de lei, și cu un termen de execuție de 2 ani de zile. Încercăm să readucem în valoare această clădire a comunității din municipiul Timișoara și din județul Timiș, să creăm spații necesare și adecvate iubitorilor de cărți, să creăm chiar în zona aceasta un lift panoramic care să sprijine accesul vizitatorilor în cadrul bibliotecii și să creăm în curtea interioară a Bibliotecii Județene un spațiu adecvat unde să se poate consuma o cafea sa un ceai atunci când lecturăm o carte. Am preferat să putem în valoare mai bine curtea interioară să regăsim aici o altă zonă mult mai bine amenajată și pusă în valoare pentru iubitorii de de carte care îi vor trece pragul”, a declarat Iovescu.

Investiția la Biblioteca Județeană Timiș include lucrări de reabilitare a imobilului, inclusiv intervenții la nivelul structurii și a componentelor arhitecturale, cât și refacerea șarpantei și a fațadei. Se vor înlocui instalațiile interioare și se va monta un chiller pentru asigurarea unui climat corespunzător. Va fi instalat inclusiv un lift panoramic.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

9 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

12 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

15 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

16 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

16 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

17 ore ago