Pușcăria la locul de muncă

Subiectul Dragoș Anastasiu a fost subiectul politic al verii. A venit, a zăbovit puțin și a plecat cum era normal să o facă, prin demisia vicepremierului. Poate că e de discutat dacă aportul „independentului” din guvern ar fi adus un plus reformei, dar resortul moral nu avea cum să lase loc unei astfel de analize. Dragoș Anastasiu a greșit venind în guvern, știind că are un astfel de schelet. Mic, mare, nici nu mai contează. Nu mai putea continua. Aura sa de refăcător de lucruri corecte în economie a pălit și odată dusă nu mai folosea Guvernului Bolojan.

N-a fost nici măcar convingător în explicații, nu putea cere altora ce n-a putut face el, dar… pentru că oricât de nebinevenit ar fi „dar” în contextul dezvinovățirii sale, ar fi indecent să nu continuă cu acest „dar”. Anastasiu a venit la pachet cu Bolojan și cu PNL. N-or fi liberalii partidul neprihănit, dar nici PSD nu este lăsând lucrurile să curgă ca o flatulență neauzită, nemirosită, deși zgomotoasă și putuoasă. Pentru USR ar fi fost și mai complicat. Cei care cer curățenie nu pot trece nepăsători peste un astfel de subiect. Nu întâmplător prima reacție a unui lider de partid față de acest subiect a fost cea a lui Dominic Fritz.

Nici liniștea de la Cotroceni n-a picat bine. Întârzierea lui Ilie Bolojan a arătat la fel de urât, dar trebuie să vedem că până la urmă, cu șovăială sau nu, mesajul venit de la două partide ce încearcă reformarea României au fost în direcția considerării demisiei lui Anastasiu ca un gest necesar și normal. Ezitam între curiozitatea față de un mesaj al PSD și teama de acel mesaj. Dacă Sorin Grindeanu nu zicea nimic știam ce știm demult despre PSD. Spunând ce a spus îndurerează și mai tare, spulberând orice naivitate în asocierea unor așteptări reformatoare cu momentul greu prin care trecem. Și la care PSD a fost vioara întâi, îndatorând țara cum nu s-a mai pomenit.

Să spui că vicepremierul Marian Neacșu este reabilitat după o condamnare cu suspendare, dar mai ales să invoci notorietatea benefică acestui fapt este ca și cum te-ai căca în gluga reformei. Marian Neacșu merită să stea mai departe în guvern, altfel decât a făcut-o Anastasiu, pentru că a făcut o potlogărie mai demult și noi ne-am obișnuit cu ea. Cam așa sună mesajul liderului PSD. Dacă Anastasiu era cunoscut șpăgar cu șapte-opt ani în urmă, ba mai mult, ar fi făcut parte și din alte guverne, ar fi fost OK? Așa sună.

Ce construcție logică, rațională, morală mortală ne pune pe masă Sorin Grindeanu! Ce formație intelectuală, de educație primară trebuie să aibă ascultătorul acestor argumente, ce profil sociologic și psihologic ne arată electorul PSD care odată ascultând vorbele lui Sorin Grindeanu nu va zice, siderat, „măi, dar cât de proști ne crede ăsta?”. Pentru PSD un „subiect Anastasiu” nu ar fi existat. Înțeleg ce a spus Sorin Grindeanu. Știu și de ce o spune, căci mare parte din electoratul său nu e deranjat de subiectul corupție, trăiește din nereguli, din nealinirea la norme și el, liderul lor, trebuie să livreze astfel de explicații cutrmurătoare pe placul urechilor acestor alegători.

Nici nu știu cum era mai bine. Poate că dacă își închidea telefonul sau zicea că n-are roaming, că n-a citi presa sau că n-aude bine de perciuni mai aveam o speranță că partidul ăsta se va reforma cândva.