Social

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ în Zona 1 Timișoara

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță o nouă campanile trimestrială pentru colectarea deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș. Utilizatorii casnici se pot debarasa legal și GRATUIT de deșeurile textile din gospodărie. Campania se desfășoară în perioada 02 iulie – 30 septembrie 2025, în localitățile: Timișoara, Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă, Remetea Mare, Sânandrei, Șandra, Becicherecu Mic, Biled, Bucovăț, Cărpiniș, Cenei, Checea, Dudeștii Noi, Fibiș, Foeni, Giarmata, Giulvăz, Iecea Mare, Mașloc, Orțișoara, Otelec (și în Iohanisfeld), Parța, Peciu Nou, Pișchia, Săcălaz, Șag, Sânmihaiu Român, Satchinez, Uivar și Variaș.

UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile textile

Utilizatorii casnici din localitățile menționate pot preda GRATUIT, prin aport voluntar, deșeurile textile la punctele de colectare stabilite, conform programului din tabelele* de mai jos:

Ce deșeuri se pot preda în cadrul campaniei?*

În cadrul campaniei, vor fi colectate fie vrac, fie ambalate, astfel încât să se poată cântării următoarele tipuri de deșeuri textile:

  • Haine;
  • Lenjerii de pat, pilote și pături;
  • Carpete și covoare de mici dimensiuni;
  • Draperii și perdele;
  • Lavete și mopuri;
  • Alte tipuri de deșeuri/materiale textile de dimensiuni medii (nu voluminoase).

*Cantitatea maximă de deșeuri textile care poate fi predată de un utilizator este de cel mult 60 kg/campanie.

Ce deșeuri NU se pot preda?

  • NU se preiau alte categorii de deșeuri: reciclabile, reziduale, de construcții, vegetale, voluminoase sau periculoase din menajer;
  • NU se colectează deșeurile de echipamente electrice și electronice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radiouri, echipamente de iluminat, computere, etc.).

Contact

Detalii pe retim.ro și adidtimis.ro.

De asemenea, operatorii serviciului de Call Center RETIM sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

5 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

6 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

7 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

10 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

12 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

14 ore ago