Cultura

Timișoara își recuperează o parte din patrimoniul istoric din cartierul Fabric. Statuia Theros va fi montată din nou pe Palatul Kunz/FOTO

Timp de două zile, pe 2 și 3 august, în cartierul Fabric, pe strada Dionisie Linția, alăturată Palatului Karl Kunz, în cartierul Fabric din Timișoara. Asociația Prin Banat va organiza THEROS, un festival dedicat patrimoniului cultural și istoric. Festivalul marchează un moment simbolic pentru oraș, prin montarea festivă a statuii alegorice a verii – Theros, a doua lucrare reconstituită de sculptorul Attila Nagy din ansamblul celor patru anotimpuri ce împodobeau fațada Palatului Karl Kunz.

Statuia va fi expusă în 2 august, în cadrul festivalului, pentru ca publicul și pasionații de patrimoniu s-o poată admira îndeaproape. Pe 3 august, chiar de Ziua Timișoarei, ea va fi montată oficială pe clădire, în prezența comunității.

E un moment simbolic în care orașul își recuperează o parte esențială din memoria sa vizuală și spirituală, redând astfel comunității o legătură profundă cu rădăcinile sale și cu poveștile care îl definesc. Montarea statuii Theros devine astfel mai mult decât o simplă reinstalare – este un act de reafirmare a identității și a continuității culturale, un cadou oferit orașului chiar de ziua sa”, transmit reprezentanții asociației.

Pe 2 august, strada Dionisie Linția se transformă într-un spațiu viu, deschis pentru ateliere creative și educative, tururi ghidate, jocuri de patrimoniu și workshopuri tematice, potrivite pentru toate vârstele.

Seara va începe cu un concert susținut de Inia Dinia, compozitoare și harpistă din Timișoara, specializată în muzică experimentală, ambientală și cu influențe din rock și metal. Prin combinația dintre harpa electrică, efectele sonore și voce, creează performanțe unice care aduc o perspectivă fresh asupra instrumentului și muzicii contemporane. Stilul ei se remarcă prin texturi sonore bogate și o atmosferă captivantă, potrivită pentru publicul care apreciază inovația și expresia artistică autentică.

Momentul de vârf al serii îl va reprezenta concertul susținut de Cári Tibor, unul dintre cei mai apreciați compozitori și pianiști ai scenei românești contemporane, cu o carieră ce numără peste 400 de spectacole și filme și numeroase premii UNITER pentru muzică de teatru. Stilul său distinct combină influențe din muzica clasică, jazz, muzica electronică și muzica tradițională, creând o fuziune originală și captivantă.

La festivalul THEROS, Cári Tibor va susține un concert cu proiectul său emblematic, CT Project – Sculpting Sounds, realizat împreună cu violoncelistul Szabó J. Attila. Proiectul explorează peisaje sonore complexe, cinematice, în care sunetul devine o poveste ce transcende genurile muzicale și invită la reflecție profundă.

În 3 august, zona din proximitatea Palatului Karl Kunz va fi amenajată pentru montarea statuii Theros pe fațada clădirii. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17:00, iar toți cei interesați sunt invitați să participe la acest moment simbolic.

Proiectul Patrimoniu reîntregit, inițiat de Asociația Prin Banat, vizează redescoperirea și revitalizarea unor fragmente importante ale istoriei și patrimoniului Timișoarei. Prin cercetări, colaborări interdisciplinare și intervenții artistice, proiectul aduce în atenția publicului povești și simboluri uitate, oferind comunității ocazia de a se reconecta cu trecutul său vizual și cultural. Montarea statuii Theros este o etapă importantă în reconstituirea ansamblului celor patru anotimpuri care odinioară împodobeau Palatul Karl Kunz.

Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Patrimoniu reîntregit este o inițiativă comună a proiectelor Asociației Prin Banat – Heritage of Timișoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat.

Parteneri: Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Asociația de proprietari Bulevardul 3 August 1919 Nr. 3, Librăria Cărturești Timișoara, Asociația de la 4, Asociația Civic Access; Asociația pentru Capacitatea Abilităților Speciale

Pentru detalii despre proiect și despre evenimentele viitoare, vă invităm să urmăriți paginile de Facebook și Instagram ale Asociației Prin Banat.

 

Iată și programul Festivalul THEROS

2 august

10:00 – 12:00  & 16:00 – 19:00

  • Atelier de desen cu model statuia Theros
  • Atelier de modelat în lut
  • Atelier de ipsoserie
  • Ateliere de meșteșuguri tradiționale
  • Atelier de croșetat
  • Atelier de lectură
  • Atelier de psihoterapie
  • Activități sportive
  • Activități muzicale

19:00 – 23:00 – concerte Inia Dinia, Cári Tibor și DJ set

3 august

17:00 – montarea statuii Theros pe fațada Palatului Karl Kunz

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

4 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

5 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

6 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

9 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

11 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

13 ore ago