Reforma cu toporul: cum să dărâmi justiția în numele echității

În România, reformele nu se fac cu bisturiul. Se fac cu toporul. Rapid, brutal, aplaudat. Iar când cade un sistem, pare că se face dreptate.

Așa și acum. În numele echității, guvernul propune modificări radicale privind vârsta de pensionare și cuantumul pensiilor de serviciu pentru magistrați.

Pe hârtie, pare rezonabil: pensiile speciale sunt un subiect toxic, iar retragerea din activitate la 48 de ani pare o glumă într-o țară unde oamenii muncesc până la 65.

Dar, dincolo de aparență, avem de-a face cu o reformă aplicată fără studiu de impact, fără consultare reală și, mai ales, fără grijă pentru stabilitatea unui sistem deja fragil.

1.Pe hârtie arată bine. În instanțe, va fi dezastru.

Potrivit proiectului, vârsta de pensionare a magistraților va crește progresiv până la 65 de ani. Pensia nu va mai fi de 80% din ultimul salariu, ci plafonată la 70% din netul lunar, calculată pe media a 60 de luni.

Sună echitabil. Doar că, în practică, peste 1.000 de judecători și procurori vor părăsi sistemul până la finele anului. Din instinct de conservare, nu din moft.

Rezultatul? Un val de pensionări la vârf, în instanțele superioare, exact unde e nevoie de expertiză și stabilitate. Tinerii absolvenți de INM vor prelua dosare complexe, de corupție sau contencios economic, fără sprijin și fără mentorat.

Unii vor claca. Alții vor pleca.

2.O reformă dezechilibrată, cu țintă selectivă

Ce nu spune guvernul este că alte categorii „speciale” – militari, polițiști, servicii – nu sunt atinse de aceeași sabie a echității.

La unii se aplică măsuri cu pași mărunți. La magistrați – cu buldozerul.

Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat dur. La fel și asociațiile profesionale. Dar în spațiul public, reacțiile sunt tratate ca reflexe de castă, nu ca semnale de alarmă instituțională.

Nu, nu e vorba de castă.

Este vorba de predictibilitate legislativă, de echilibru între puterile statului și de capacitatea justiției de a funcționa după ce pleacă oamenii-cheie.

3.Cum au făcut alții? Cu cap, nu cu toporul.

• Franța: pensia de serviciu a magistraților e condiționată de minimum 40 de ani în funcție și nu se cumulează cu alte venituri.
• Germania: judecătorii au statut de funcționari publici, cu pensii în regim general.
• Polonia: tentativa de reformă care forța pensionarea magistraților a fost declarată neconstituțională și respinsă de Curtea de Justiție a UE.

Punct comun: reformele s-au făcut etapizat, cu consultări, nu prin șocuri administrative.

4.Ce-ar trebui făcut?

O reformă a pensiilor magistraților e necesară.

Dar nu prin panică fiscală și decizii unilaterale.

Ce se poate face:

• Aplicarea măsurilor doar pentru noile generații de magistrați (ex: intrate în sistem după 1 ianuarie 2026);
• Introducerea de stimulente pentru rămânerea în activitate: sporuri, mentorat, recunoaștere profesională;
• Echitate reală: fără excepții privilegiate pentru alte „zone sensibile” ale statului;
• Dialog instituțional autentic, nu mimat.

Dar poate e prea târziu. Când scrii legi cu sabia, nu mai ai nevoie de justiție. Îți ajunge puterea.