Opinii

Era ticăloşilor. Sindicaliştii de caviar s-au întors din Bali şi fac scandal. Guvernul Bolojan ezită…

Ca să fim cinstiţi, marile reforme promise de Guvernul Bolojan sunt sublime, dar încă lipsesc cu desăvârşire. Până acum doar s-a tot tăiat, şi nu, nu din privilegii, dar s-a şi majorat, când a fost vorba de taxe, impozite, accize, TVA etc. Din gură, întreaga coaliţie vrea eliminarea privilegiilor –  vedeţi doar ce determinat e la televizor Sorin Grindeanu în acest sens! – dar nimic nu se întâmplă. Şi dacă tot veni vorba de Grindeanu, omul lui de casă continuă să umfle peste 10.000 de euro lunar de la stat, ba chiar mai mult acum, fiindcă de anul acesta şi-a crescut de cinci ori indemnizaţia de preşedinte CA al Aeroportului Internaţional Timişoara.

În rest, sunt felul proiecte, memo-uri, schiţe privind tăieri de privilegii, sinecuri, dar nimic palbabil. Mult aşteptatul pachet 2 cu astfel de măsuri deja e golit de conţinut. Prevederea care interzicea cumulul pensiei cu salariul la stat a fost scoasă. Că doar nu poţi să dai afară peste noapte sutele sau miile de foşti securişti şi APV-işti, consilieri prin mai toate ministerele şi agenţiile de stat. Reforma privind pensiile speciale ale magistraţilor a fost mult edulcorată, se pare la intervenţia preşedintelui Nicuşor Dan. Dar nici aşa nu e bine!

Comportându-se ca nişte sindicalişti de autobază, magistraţii vor mai mult şi au intrat în grevă. Grevă care în cazul lor este interzisă prin lege. Aşa că ei îi spun suspendarea activităţii. Oricum, personal, credeam că sunt în grevă de ani de zile. Mă rog, sau cu activitatea suspendată. Altfel, n-ai cum să explici faptul că procese privind prejudicii aduse statului de miliarde de euro au fost închise prin prescriere. Adică prin lene, grevă, suspendarea activităţii, cum vreţi să-i ziceţi, Că alternativa s-ar numi şpagă.

Şi fiindcă trăim în România, în ultimii ani, aceeaşi magistraţi îmbuibaţi au dat statul în judecată, câştigând 4 miliarde de euro în plus la salarii, O spune premierul Ilie Bolojan. Aceeaşi magistraţi care ies la pensie la 48 de ani, faţă de omologii lor din alte ţări care ies la 65, chiar 70 de ani. Plus că au cele mai mari pensii din Europa. Nu mai vorbesc de chirii de 10 lei, drumuri gratuite, ba chiar şi ochelarii sunt pe banii statului. Poate şi prezervativele, dar aici n-ar fi rău, fiindcă nu s-ar perpetua nemernicia. Cică, altfel justiţia n-ar fi independentă. Dar ei tot vor mai mult, evaluându-şi cinstea în euro, mulţi euro. Iar ce livrează, actul de justiţie, e mai slab decât într-o ţară bananieră. Oricum oamenii ăştia sunt din altă specie, regnul Nesimţitus Maximus. Obişnuiţi cu vacanţe de lux, alături de milionarii planetei, habar n-au în ce ţară trăiesc. Sau refuză să vadă.

Dar au venit de prin vacanţe şi alţi bugetari de caviar, şi mă refer aici la cei din autorităţile de reglementare: ASF, ANCOM şi ANRE, în fapt trei cloace de sinecurişti. Apropo, Ilie Bolojan afirma că acestea ar trebui contopite într-o singură autoritate de reglementare. Ei bine, ajunşi acasă din Bali sau Caraibe, sindicaliştii au auzit că ar urma o reformă şi pe la ei. Aşa că s-au răsculat. Cică proiectul guvenului ar afecta independenţa autorităţilor de reglementare. Exact reforma ar afecta independenţa, iar nu faptul că aceste instituţii sunt conduse de politruci care n-au nicio treabă cu domeniul. Iar, dincolo de şefi, e plin de sinecurişti puşi politici. De exemplu, la ANCOM,  70% dintre angajații sunt „personal de suport” pentru cei 30% care muncesc.

Ştiţi care sunt salariile medii nete la aceste autorităţi? ANCOM – 12.934 lei; ASF – 13.562 lei; ANRE – 18.635 lei. Şi aici nu sunt incluse sporurile de tot felul, de praf, de stres, de stat pe scaun, de venit la lucru etc. Cât iau şefii, toţi fiind politruci? Preşedintele ANRE – 75.073 lei, preşedintele ASF – 61.089 lei, preşedintele ANCOM – 64.670 lei, Vicepreşedinţii, peste 50.000 lei. Asta nu-i deranjează pe sindicalişti, aşa cum nu i-a deranjat nici pe sindicaliştii din silvicultură primele de 100.000 de euro la pensionare, apoi reangajare. Nesimţire instituţionalizată!

Ce au livrat până acum aceste găuri de bani publici? La ASF au căzut una după alta câteva companii de asigurări, România având printre cele mai mari prime de asigurare din Europa. Despre ANRE, se poate spune că supraveghează ca românii să plătească printre cele mai mari tarife la energie. Despre ANCOM ce să mai spui? E una din instituţiile care ar trebui să ne apere de războiul hibrid declanşat de Kremlin în România. Dar sinecuriştii de acolo nici nu pot, fiindcă sunt incompetenţi, iar dacă ar putea, mulţi nu ar vrea, fiindcă se regăses în narativul Rusiei. La ce se întâmplă acolo, statul ar putea funcţiona la fel de bine şi fără cele trei autorităţi.

Dacă Guvernul Bolojan rezistă în faţa asaltului cu iz de şantaj a acestor ticăloşi, poate România mai are o şansă. Dacă nu rezistă, mai bine pleacă toţi acasă, nu înainte de-a stinge lumina peste ţară…

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

9 ore ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

11 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

12 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

12 ore ago

În lumea bună! Timișul, prezent la cel mai important târg internațional de turism al momentului

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, România va fi reprezentată prin mai multe organizații de promovare…

12 ore ago

Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu

Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa…

14 ore ago