Social

A fost emisă autorizația pentru construirea creșei mari din Ghiroda

Primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a anunţat că a fost emisă autorizația pentru construirea creșei mari din localitatea Ghiroda. Investiția, în valoare de aproximativ 27.000.000 lei, a fost realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI).

 “Ne bucurăm să ne aflăm în această etapă, după un lung șir de proceduri care au inclus licitația publică, etapa de proiectare tehnică și cea mai recentă, cea de obținere a avizelor. Acum, ne apropiem de începerea efectivă a lucrărilor pe amplasamentul din zona de după pod”, a transmis Ionuţ Stănuşoiu

Această investiție, realizată prin Compania Națională de Investiții, în valoare de aproximativ 27.000.000 lei, va aduce Ghirodei o creșă modernă, cu 120 de locuri, gândită să sprijine părinții și dezvoltarea armonioasă a celor mici, a mai spus edilul Ghirodei.

“Continuăm să lucrăm pentru ca acest obiectiv să fie realizat cât mai repede și să răspundă nevoilor comunității noastre”, a încheiat Stănuşoiu.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

O oră ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

22 de ore ago