Social

Peste o mie de elevi din Timiş participă activ în patru proiecte cu finanțare nerambursabilă europeană

Inspectoratul Școlar Județean Timiș, implemenetază începând cu 1 decembrie 2024 un număr de 4 proiecte cu finanțare nerambursabilă din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, proiecte ce vizează sprijinirea elevilor din învățământul profesional și tehnic pentru a accede la programe de pregătire practică în parteneriat cu agenți economici din regiune.

Cele 4 proiecte sunt implementate în parteneriat cu unitățile școlare după cum urmează:

302176 – „Stagii de practică pentru un viitor profesional de succes“ implementat în parteneriat cu Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I“ și cu Liceul Tehnologic de Vest;

316828 – „Incluziune și integrare prin stagii de practică pentru formarea initială a elevilor“ implementat în parteneriat cu Liceul Tehnologic Electrotimiș Timișoara și cu Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu“

316771 – „Dezvoltare profesională pentru viitor“ implementat în parteneriat cu Liceul Tehnic Henri Coandă și cu Liceul Tehnologic Transporturi Auto;

316843 – „Formare profesionala inițială pentru elevi de succes“ implementat în parteneriat cu Colegiul Tehnic „emanuil Ungrureanu“ și cu Colegiul Economic „F.S. Nitti“

În cadrul acestor 4 proiecte sunt sprijiniți un număr de 1.054 elevi prin facilitarea accesului la stagii de practică la angajatori din regiune. Ca si indicator de rezultat ISJ Timiș și partenerii și-au asumat o țintă de succes de peste 90%, astfel încât cel puțin 954 de elevi vor obține calificarea în meseria aleasă pentru programul de studiu.

„Urmare a implementării celor 4 proiecte, pe o perioadă de 8 luni din cele 36 de luni, au înceut să apară și primele rezultate concrete și anume un număr de 213 elevi din cele 8 unități școlare partenere au obținut calificarea dorită urmare a finalizării programului de educație. Ne bucurăm astfel că am reușit să acordăm o șansă de integrare sustenabilă pe piața muncii pentru acești 213 elevi care vor face cinste școlilor în care s-au format ca profesioniști”, transmite Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: proiecte isj

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

6 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

9 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

12 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

13 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

13 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

13 ore ago