Administratie

Primăria Timișoara vrea să cumpere Casa Muhle. Imobilul din Elisabetin e dorit și de Universitatea Politehnica

Într-un final, Primăria Timișoara inițiază demersuri pentru achiziționarea Casei Mühle, cu scopul de a o integra în circuitul public și de a o deschide comunității. Pe lista de discuții a Consiliului Local Timișoara se va afla în perioada următoare și propunerea de demarare a procedurilor de negociere pentru achiziția casei familiei Mühle.

Interesant este că pentru același imobil și-a propus să negocieze și Universitatea Politehnica, care a adoptat și o hotărâre în acest sens, deci putem ajunge în situația în care cele două instituții să negocieze una împotriva celeilalte pentru clădire, cu precizarea că Primăria are drept de preempțiune.

Casa Mühle se află acum într-o stare bună, după ce, timp de mai mulți ani, aflată în proprietatea unei cunoscute familii cu matrapazlâcuri imobiliare prin Timișoara, a trecut printr-o perioadă de degradare severă. Atunci, timișorenii s-au mobilizat pentru salvarea clădirii, iar implicarea lor civică, împreună cu o decizie a instanței, au

obligat proprietarul să o reabiliteze.

“În ultimul deceniu și mai bine, Casa Mühle a devenit un simbol al luptei pentru patrimoniu și al unei comunități care își apără identitatea. În acest context, decizia de a ne exercita dreptul de preemțiune este un gest firesc și necesar. După votul în Consiliul Local, urmează o perioadă de negocieri care nu va fi nici simplă, nici ușoară, dar care este esențială pentru a aduce acest loc în proprietatea orașului și pentru a-l deschide comunității care a luptat pentru ea”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Trebuie spus că la începutul lunii precedente, Senatul Universității Politehnica a adoptat o hotărâre prin care se aproba demararea procedurii de negociere pentru achiziționarea Casei Muhle și a terenului aferent. În acest sens, a fost împuternicit Consiliul de Administrație al UPT să constituie o comisie de negociere.

Clădirea, cu demisol, parter și mansardă, are o suprafață utilă de peste 1.000 mp și o curte generoasă de 2.400 mp, și a fost scoasă la vânzare de către proprietari la prețul de 3,7 milioane de euro. Municipalitatea va analiza oportunitatea achiziției în raport cu interesul public având în vedere că evaluarea independentă comandată de primărie indică o valoare estimată de aproximativ 2 milioane de euro.

Prioritatea municipalității este obținerea unui preț corect, integrarea clădirii în circuitul public și deschiderea acesteia către comunitate. Prețul final va fi stabilit în urma negocierilor din Comisia de negociere cu terții.

Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, Casa Mühle a fost reședința unei familii care a marcat dezvoltarea în domeniul floricol al orașului și a contribuit la amenajarea grădinilor publice din Timișoara. Imobilul este un reper arhitectural al cartierului Elisabetin, face parte din ansamblul monument istoric „Bd. Mihai Viteazul” și este reprezentativ pentru patrimoniul construit al orașului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

O oră ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

3 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

18 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

20 de ore ago