Sport

SCM Timișoara a dat startul pregătirilor pentru Liga Națională de baschet. Program încărcat sub panou

Start pregătire. Baschetbaliştii au intrat în „pâine” de luni după-masa, când au efectuat primul antrenament aferent noului sezon.

Pe perioada vacanței de vară, ei au urmat un program de pregătire stabilit de staff-ul tehnic. Baschetbaliștii s-au reunit încă de săptămâna trecută, iar vineri și sâmbătă au făcut vizita medicală și testele fizice.

„În aceste prime zile, am constatat că jucătorii au venit destul de bine pregătiți pentru noul sezon. Pot să vă spun că asta a și fost targetul nostru: pentru perioada de vară, ei au primit un program pe șase săptămâni, pe care trebuiau să-l respecte și se pare că l-au respectat. Mă bucur că s-au antrenat, este un lucru foarte important, ceea ce înseamnă că sunt conștiincioși și înțeleg bine cât greu va fi următorul sezon”, spune Dragan Petricevic, antrenor principal SCM Timișoara

La ședința de pregătire au fost prezenți și nou-veniții Mirel Dragoste, George Blaj-Voinescu, Marco Badiu, Devon Thomas, Starovlah Milic și Sașa Borovniak.

A absentat motivat Bogic Vujosevic, care se află la lotul național al Austriei, pentru precalificările la Campionatul Mondial. În cel mai recent meci, victoria cu Bulgaria, Vujosevic a marcat 22 de puncte.

Echipa viola se va pregăti la Timișoara și va juca meciuri de verificare în Ungaria, Serbia și Bosnia. Din programul presezonului nu va lipsi tradiționala Cupă Timișoara, un triunghiular la care sunt invitate campioana Ungariei, Szolnoki Olajbányász, și campioana Slovaciei, BK Patrioti Levice (2-4 septembrie).

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

O oră ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

2 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

2 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

3 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

3 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

4 ore ago