Arhiva pentru eticheta: scm timisoara. baschet

Start joc și pentru baschetbaliști! Începe Cupa României

Start joc și pentru baschetbaliști! Începe Cupa României

SCM Timișoara pleacă astăzi la Tg. Mureș, pentru debutul oficial în sezonul 2025/2026. Alb-violeții întâlnesc formația locală CSM, în turul I al Cupei României, marți, 23 septembrie, de la ora 19.00. După șase săptămâni de pregătire și opt meciuri de verificare (patru înfrângeri urmate de patru victorii), SCM Timișoara va întâlni un adversar care i-a

SCM Timișoara a dat startul pregătirilor pentru Liga Națională de baschet. Program încărcat sub panou

Start pregătire. Baschetbaliştii au intrat în „pâine” de luni după-masa, când au efectuat primul antrenament aferent noului sezon. Pe perioada vacanței de vară, ei au urmat un program de pregătire stabilit de staff-ul tehnic. Baschetbaliștii s-au reunit încă de săptămâna trecută, iar vineri și sâmbătă au făcut vizita medicală și testele fizice. „În aceste prime

Seria se mută la Ploiești. SCM Timișoara mai are nevoie de o victorie

Play-out-ul Ligii Naționale de baschet continuă cu al treilea meci din primul tur. SCM Timișoara se deplasează la Ploiești, pentru înfruntarea cu formația locală CSM BBA Petrolul. Jocul este programat miercuri, 7 mai, de la ora 18.00, la sala Olimpia. SCM winsed.swiss Timișoara conduce cu 2-0 la partide, în această serie „trei din cinci”. Cele

Deplasare dificilă pe terenul revelației din Rm. Vâlcea

Baschetbaliștii de la SCM Timișoara joacă în deplasare, în etapa a 26-a a Ligii Naționale. Ei întâlnesc cea de-a doua clasată, CS Vâlcea 1924, sâmbătă, de la ora 18.00. Gazdele vin după o serie de nouă succese consecutive. Oltenii nu au mai pierdut de peste două luni și jumătate, de la 18 ianuarie, când cedau

Proiect inițiat cu dragoste și dăruire în 2020 își culege roadele. SCM U14, la turneul final

Juniorii baschetbaliști U14 de la SCM Timișoara s-au calificat la turneul final A al Campionatului Național rezevat categoriei de vârstă menționate! Elevii antrenorilor Radenko Toroman și Ciprian Prejban au câștigat două dintre cele trei meciuri disputate în weekend la malul Mării Negre. În sala complexului sportiv „Tomis”, alb-violeții au trecut cu 52-33 de ACS U-BT

Duel tare sub panou! Timișoara întâlnește Rapidul

Leii din Banat revin la sala Constantin Jude, după două meciuri pe teren străin. Ei înfruntă Rapid București, în etapa a XVIII-a a Ligii Naționale. Partida va avea loc duminică, 26 ianuarie, de la ora 14.00. SCM winsed.swiss Timișoara vizează a doua victorie consecutivă, după ce runda anterioară s-a impus la Constanța. Este primul meci

Începe returul pentru baschetbaliștii de la SCM. Primele două meciuri sunt în deplasare

Leii din Banat iau startul în partea a doua a sezonului regular. Ei joacă pe terenul formației FC Argeș Pitești, în etapa a XVI-a a Ligii Naționale, prima din retur. Partida este programată duminică, 12 ianuarie, de la ora 20.30 și va fi televizată. Argeșenii se află pe locul al patrulea, cu 24 de puncte,

Final de sezon regular în Alpe Adria Cup pentru Leii din Banat

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara dispută marți, 20 februarie, ultimul meci din sezonul regular al Alpe Adria Cup (AAC). Leii din Banat vor întâlni KK Ilirija, din Slovenia, în deplasare, de la ora 21,00. Înfruntarea face parte din etapa a zecea. Echipa viola este virtual câștigătoare a grupei B, iar pe hârtie gazdele mai au

Echipa de baschet a Timişoarei „închide” contractul cu un jucător accidentat la începutul lunii

Reziliere de contract neaşteptată la SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara. Echipa de baschet și jucătorul Djordje Dimitrjevic au decis să pună capăt contractului încheiat în vara anului trecut. Situația survine accidentării baschetbalistului sârb, suferită la 3 februarie, în partida de acasă cu CSM Petrolul Ploiești. Cele două părți, jucătorul și clubul, au căzut de acord

Eșec la finalul stagiunii. Timișoara învinsă în finala pentru locul 7 în Trivale

Meciul de baschet de la Piteşti, contând pentru stabilirea locurilor 7 și 8 a fost al 45-lea disputat de SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara în stagiunea 2022-2023 (34 în campionat, 3 în Cupa României, 8 în Alpe Adria Cup). După un meci dominat de piteșteni, aceștia s-au impus cu 83-69! Îmbucurător este faptul că mai

A fi sau a nu fi în semifinalele Alpe Adria Cup! Meci important sub panou

Baschetbaliștii de la SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara întâlnesc formația poloneză MKS Dabrowa Gornicza, miercuri, 8 februarie, la ora 18.30, în returul sferturilor de finală ale Alpe Adria Cup. Alb-violeții au de anulat un deficit de șapte puncte pentru a se califica la turneul final. Ambele formații vin după înfrângeri suferite la final de săptămână,

Ce corecţie! „Leii bihoreni”, net superiori celor din Banat

Un meci în care Timişoara avea nevoie de victorie mai mult ca niciodată, asta ca să nu rămână pe penultimul loc din clasament, care nu permite accederea în Top 6, s-a terminat cu o înfrângere la scor. CSM Oradea s-a impus clar după un meci pe care l-a dominat cap-coadă şi în care a câştigat

scm timișoara

SCM Timişoara, sub asediu. Vine prima sancţiune, dar se poate ajunge la retrogradare

Tribunalul Federal Elveţian a dat dreptate Tribunalului Arbitral de Baschet în disputa cu SCM Timişoara, care trebuie să plătească peste 150.000 de euro către foştii jucători ai echipei Kyle Shiloh, Derrick Low, Hristo Nikolov şi Nenad Milosevic. FIBA a luat act de decizia instanţelor şi a început să pedepsească gruparea bănăţeană.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.