Social

Șofer de ride-sharing, anchetat după producerea unui accident și comportament indecent

Joi seara, un bărbat de 32 de ani, care presta servicii de tip ride-sharing, a condus un autoturism pe Calea Circumvalațiunii dinspre strada Gheorghe Lazăr, iar la un moment dat, fiind neatent, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa condus de un bărbat de 31 de ani, care, la rândul său, a fost proiectat într-un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 38 de ani.

În urma coliziunii, a rezultat o victimă, respectiv o tânără de 19 ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani.

Toți cei 3 șoferi implicați au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

De asemenea, sunt efectuate verificări și cu privire la infracțiunea de agresiune sexuală, întrucât se pare că fetei i-ar fi fost pusă mâna pe picior de către șofer.

Foto: arhiva

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

SCM Politehnica revine sub propriul panou după mai bine de o lună. Adversarul, unul foarte accesibil

Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…

1 minut ago

S-a întâmplat ”minunea”: prețul motorinei a trecut de nouă lei pe litru

Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…

4 minute ago

Primăria Timișoara numără gropile din oraș pentru a le astupa

Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…

34 de minute ago

Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”

În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…

3 ore ago

Timpark scoate la vânzare, prin licitaţie, un nou lot de maşini abandonate

Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe…

3 ore ago