Alin Popoviciu, secretar general PNL Timiș: Consilierii liberali nu votează majorarea prețului gigacaloriei

PNL Timiș a decis ca aleșii partidului din Consiliul Local Timișoara să nu voteze majorarea prețului gigacaloriei pe care populația o va plăti din această iarnă la încălzirea centralizată. Colterm nu scumpește, primăria scumpește, spune Alin Popoviciu, secretar general al filialei județene a partidului.

În plus, liberalii anunță un mic șantaj, nu o spun clar în cuvinte, ci transmit că majorarea e supusă la vot acum, când nu se mai pot face debranșări.

Consilierii liberali din Consiliul Local Timișoara vor vota împotriva proiectului de hotărâre aflat marți, 23 septembrie, pe ordinea de zi a ședinței de plen, prin care Primăria propune majorarea, de la 1 octombrie, a prețului gigacaloriei pentru populație, este decizia filialei județene a partidului. Liberalii spun că prețul practicat la energia termică va crește cu aproape jumătate.

”Decizia propusă de Primăria Municipiului Timișoara înseamnă o creștere de aproximativ 40% pentru abonații societății Colterm, în condițiile în care prețul gazului nu a fost majorat de către companie. O astfel de măsură este injustă și inoportună, iar nota de plată nu poate fi transferată, din nou, pe umerii timișorenilor”, conform PNL Timiș.

Ei consideră că decizia a fost strategic propusă doar acum, în toamnă, într-un moment în care timișorenii sunt captivi sistemului centralizat, ei nu se mai pot debranșa de la acesta, pentru a apela la o alternativă pentru încălzire. Centralele proprii puteau fi instalate doar până în septembrie.

”Majorarea trebuia discutată și asumată în timpul verii, astfel încât timișorenii să fi avut posibilitatea să decidă dacă rămân la sistemul centralizat sau dacă aleg instalarea unor centrale proprii. Adoptarea unei scumpiri acum, când nu mai există timp pentru debranșare și soluții alternative, este o dovadă de lipsă de responsabilitate față de cetățeni”, mai spun cei de la PNL

Primăria ignoră dificultățile cu care se confruntă deja oamenii
”Timișorenii au nevoie de stabilitate și predictibilitate, nu de noi scumpiri anunțate peste noapte. Să majorezi cu aproape 40% prețul gigacaloriei, chiar înainte de sezonul rece, înseamnă să ignori complet dificultățile cu care se confruntă deja oamenii”, transmite Alin Popoviciu, secretar general PNL Timiș și vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Tot liberalii mai transmit că justificarea tehnică adusă de administrație nu se susține: lucrările de schimbare a rețelei de termoficare se derulează printr-un proiect european, deci nu pot fi folosite ca argument pentru majorarea prețului suportat de populație. ”PNL Timișoara susține principiul unei administrații corecte și predictibile. Este inadmisibil ca deciziile care afectează direct viața oamenilor să fie luate pe nepregătite, fără transparență și fără a lăsa cetățenilor șansa reală de a alege.
În consecință, consilierii locali liberali vor vota împotriva acestui proiect de hotărâre”, este decizia anunțată de PNL Timiș.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

37 de minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

12 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago