Timp liber

Expoziția educativă „Giant Bugs” aduce în Iulius Town o lume nevăzută, mărită de mii de ori

O buburuză, un greiere și un fluture, fiecare măsurând aproximativ doi metri și jumătate, alături de alte insecte gigantice îi așteaptă pe curioși în Iulius Town. Expoziția educativă „Giant Bugs” vine în premieră în Timișoara cu 24 de exponate animatronice, de dimensiuni impresionante, ce pot fi admirate din 27 septembrie până pe 19 octombrie 2025, în Iulius Gardens. Accesul este gratuit.

Vizitatorii sunt invitați să pornească într-o călătorie fascinantă în lumea insectelor, descoperind 24 de exponate gigantice din întreaga lume. Printre cele mai spectaculoase se numără o molie de peste trei metri și jumătate, care pare că își ia zborul, o buburuză de doi metri extrem de activă, o tarantulă de trei metri pregătită să își țeasă pânza, un greiere de peste doi metri, dar și multe alte nevertebrate impresionante.

Dacă vrei să afli mai multe curiozități din lumea insectelor și să vezi detalii pe care nu le poți observa cu ochiul liber, vino la expoziția „Giant Bugs” din Iulius Gardens!  Expoziția poate fi vizitată zilnic, în intervalul orar 10:00 – 22:00, iar accesul este gratuit.

Pentru o experiență educativă de neuitat, habitatele naturale ale insectelor vor fi recreate în jurul exponatelor, oferind vizitatorilor o perspectivă detaliată asupra modului de viață al acestora.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

13 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

14 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

14 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

16 ore ago

Cu câte puncte intră Poli în play-off și cu cine joacă în tentativa de promovare în Liga 2

Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…

17 ore ago

PSD? Mult succes!

Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…

19 ore ago