Social

Nouă străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate cu bani de la bugetul local

Astăzi, 24 septembrie, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru asfaltarea a nouă străzi din Moşniţa Nouă.

 Mai exact este vorba de proiectul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic a străzilor Crizantemei, Panseluței, Brândușei, Frasinului, Petuniei, Lăcrămioarei, Viorelelor, Serena-Salciei, Salciei – Lot 1”. Valoarea contractului este de 𝟗𝟕𝟗.𝟑𝟔𝟑,𝟎𝟔 𝐥𝐞𝐢 (fără TVA), iar sursa de finanțare este bugetul local.

Lungime totală a acestor drumuri este de 𝟐.𝟐𝟒𝟔 𝐦 𝐥𝐢𝐧𝐢𝐚𝐫𝐢, iar în funcție de condițiile meteo, constructorul va începe lucrările pe 𝟐𝟗 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

3 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

4 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

4 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

4 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

5 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

5 ore ago