Social

Pregătiţi ca de război: cu săbii şi bombe

Miercuri, 24 septembrie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat două percheziții domiciliare la 2 imobile, din Timișoara, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni privind regimul armelor, munițiilor și al articolelor pirotehnice.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două săbii cu lungimea de aproximativ 60 cm, 14 articole pirotehnice din categoria F2, precum și o grenadă funcțională, cu încărcătură activă. Din acest motiv, la fața locului a fost solicitat un echipaj din cadrul I.S.U. Banat, care s-a ocupat de ridicarea, manipularea și expertizarea grenadei, aceasta făcând parte din categoria armelor și munițiilor interzise.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și deținerea articolelor pirotehnice din categoria F2, fără drept, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Trei persoane sunt cercetate în acest caz.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

14 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

17 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

18 ore ago