Social

UPT Connecting Bridges a abordat teme de mare actualitate pentru tineri

O conferință care deschide drumuri și asta pentru că toată lumea din UPT își dorește un viitor mai bun pentru studenți.

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit marți, 16 septembrie 2025, cea de-a de-a doua ediție a conferinței Connecting Bridges, organizată de Centrul de Consiliere și Orientare în Cariera din UPT, având ca principal scop proiectarea viitorului educației printr-o atenție mai mare acordată nevoilor studenților și prin adaptarea procesului educațional la provocările din prezent.

Ediția din acest an a abordat două teme esențiale pentru dezvoltarea profesională și personală a tinerilor: tranziția de la mediul universitar la piața muncii și rolul pilonilor civici în formarea viitorilor profesioniști. Temele au fost dezbătute de specialiști ai Universității Politehnica Timișoara și invitați speciali, iar la eveniment au participat studenți, cadre didactice și angajați din UPT și cadre didactice din mediul preuniversitar.

În deschiderea conferinței, conf.univ.dr.mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu, președintele Senatului UPT, a adresat mulțumiri colegilor care pun entuziasm în cultivarea unei relații apropiate cu studenții, conf.univ.dr.ing. Loredana Stanciu, director al Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din UPT a prezentat o analiză a pieței muncii din acest moment și a rolului conferinței în înțelegerea nevoilor tinerilor, iar Alberto Cirimpei, reprezentantul studenților din UPT a vorbit despre relația acestora cu cei care îi formează.

În prima parte a conferinței, conf.univ.dr.mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu a susținut o prezentare având ca temă „Tranziția tinerilor de la mediul universitar la piața muncii” în contextul actual post-pandemic, al dezvoltării Inteligenței Artificiale, al războaielor comerciale și al crizei economice, apreciind că generația actuală se confruntă cu dificultăți de adaptare la dinamica accelerată, dar sunt mai adaptabili. De asemenea, a prezentat viziunea UPT asupra pieței muncii, a angajabilității absolvenților, a colaborării cu mediul economic, a susținerii acordate antreprenoriatului, a adaptării programelor de studiu la cerințele pieței muncii.

Tot în prima parte a evenimentului, Andra Pintican, fondatoarea conceptului ROST și inițiatoarea proiectului național „Muncim cu ROST”, o inițiativă educațională dedicată reconstruirii culturii muncii în România, cu peste 15 ani de experiență în resurse umane, consiliere de carieră și educație, a adus o perspectivă practică asupra integrării tinerilor pe piața muncii.

Partea a doua a conferinței, având ca speakeri pe Alexandru Luca, directorul Departamentului de Marketing Universitar din cadrul UPT, și Nadia Tismănaru, vicepreședinta Fundației Județene pentru Tineret Timiș, a avut ca temă „Rolul pilonilor civici în formarea viitorilor profesioniști”. Sesiunea a avut ca subiect implicarea civică, parte componentă esențială în formarea unor profesioniști și cetățeni echipați cu abilități transversale: comunicare, empatie etc.

Ulterior sesiunilor, a avut loc un atelier tematic în care s-a creat un spațiu de dezbatere pentru participanți.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

SCM Politehnica revine sub propriul panou după mai bine de o lună. Adversarul, unul foarte accesibil

Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…

2 minute ago

S-a întâmplat ”minunea”: prețul motorinei a trecut de nouă lei pe litru

Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…

5 minute ago

Primăria Timișoara numără gropile din oraș pentru a le astupa

Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…

34 de minute ago

Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”

În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…

3 ore ago

Timpark scoate la vânzare, prin licitaţie, un nou lot de maşini abandonate

Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe…

3 ore ago