Sport

Academia Politehnica Timişoara se extinde în judeţ. Parteneriat semnat cu Timişul Şag

Academia Politehnica Timişoara a semnat prima colaborare externă, asociindu-se cu Clubul Sportiv Timișul Șag. Scopul parteneriatului este de a extinde Academia Politehnica Timișoara și a îmbunătăți condițiile și standardele în care se pregătesc copiii din alte zone ale județului Timiș. Actualul protocol deschide drumul academiei spre expansiunea spre o mare academie a Banatului.

 Chiar de la constituirea noului club Politehnica Timişoara din această vară, când Universităţii Politehnica i s-au alăturat Consiliul Judeţean şi Primăria Timişoara, s-a anunţa că se va pune mare accent pe copii, pe Academia Politehnica. În acest moment la academie sunt înregistraţi peste 450 de copii. Primul pas extern privind  consolidarea Academiei este parteneriatul cu Clubul Sportiv Timişul Şag, a cărei echipă evoluează tot în eşalonul 3. Asocierea deschide drumul academiei spre expansiunea spre o mare academie a Banatului.

Flavius Rosu

“Conducerea Primăriei Șag, împreună cu Cosiliul Local Șag și conducerea Clubului Sportiv Timișul Șag am luat hotărârea de a face acest parteneriat cu Academia Poli Timișoara. Va fi o colaborare de durată. În mod special ne interesează ca academia CS Timișul Șag să-și continue activitatea sub egida clubului nostru, dar ne dorim să dezvoltăm această academie împreună cu Poli. Atât noi cât și Poli ne dorim să investim în juniori și ne dorim ca pentru zona de sud a județului centrul zonal să fie Șag. În următoarea perioadă ne dorim cât mai mulți copii să se înscrie la grupele de copii și juniori. Atât la secția de fotbal, cât și la celelalte secții pe care le avem și noi și Politehnica Timișoara. Noi avem și handbal, baschet, caiac-canoe, avem campioni naționali la șah, la go și la haltere”, a declarat Flavius Roșu, primarul comunei Șag, fost fotbalist de performanţă.

Simon Pescari

“Din vara anului trecut, când am preluat funcția de președinte al Politehnicii, viziunea mea personală și a staff-ului a fost aceea de a dezvolta Academia Politehnicii astfel încât toți copiii din județul Timiș și din Banat să aibă acces la infrastructură sportivă. Acea dorință o avem și acum, e de fapt un proiect care vizează expansiunea la nivel de copii și un sprijin necontenit pentru juniori indiferent de situațiile pe care aceștia le au. Din acest motiv dorim să extindem academia în zonele din jurul Timișoarei, astfel încât să creăm posibilitatea ca toți copiii din Timiș și din Banat să aibă acces gratuit la activități sportive. Proiectul are în vedere colaborarea cu toate academiile din Timiș. Academii care să vină alături de clubul Poli, de fapt clubul fanion al Banatului. Iar în această direcție am avut o deschidere de la cei de la academia CS Timișul Șag. Le mulțumim pe această cale și iată că am făcut deja primul pas, cu primul club sau prima academie. Îi mulțumesc pentru implicare directorului general Dinu Bara pentru inițiativă și implicare în realizarea, într-un timp foarte scurt, a acestui parteneriat benefic pentru fotbalul juvenil. Am încredere că împreună vom realiza și alte parteneriate atât de necesare pentru copiii din județ”, a transmis şi Simon Pescari, președinte Poli Timișoara

CS Timişul Şag s-a înfiinţat în anul 1962. Din 1994 a activat fără întrerupere la nivelul eşalonului al patrulea până în anul 2024. La capătul stagiunii 2023-24 echipa de seniori a promovat în Liga 3, eșalon în care se află și acum.

Potrivit unor surse, săptămîna viitoare ca antrenor al echiprei din Şag va fi instalat Cristian Gălan, fost antrenor al Politehnicii Timişoara. De asemenea, e de aşteptat ca, în campionatul viitor, când se speră ca Poli să evolueze în eşalonul secund, Academia Politehnicii să aibă o ehipă în Liga a III-a.

 

 

 

 

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Drumul expres Lugoj – Drobeta Turnu Severin are asigurată finanțarea pentru realizarea studiului de fezabilitate

Defuncta A6, devenită între timp drum expres, care va lega Drobeta Turnu Severin și Lugoj,…

6 ore ago

Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară

Mugur Preda a fost desemnat antrenorul anului, în ancheta organizată de Federația Română de Rugby.…

7 ore ago

Povestea care trebuie spusă la fiecare Crăciun: atunci când gloanțele au tăcut, inamicii au devenit prieteni! Și au jucat fotbal…

În 1914, chiar în mijlocul groazei Primului Război Mondial, s-a întâmplat ceva aproape de necrezut:…

8 ore ago

Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timişoara

Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2025 Iubiți frați și surori în Cristos! Să-L așteptăm,…

12 ore ago

Scrisoarea Pastorală de Crăciun a Preasfinţitului Părinte Ioan, episcopul greco-catolic de Lugoj

† IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii…

12 ore ago

Pastorala de Crăciun a IPS Ioan, Mitropolitul Banatului

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru…

12 ore ago