Sport

Conducerea SCM l-a mustrat scrie pe prea nervosul antrenor al echipei de handbal

Toată lumea așteaptă acum o altfel de comportare a tehnicianului SCM Poli, George Buricea. Acesta și-a bruscat un jucător și a fost suspendat de Comisia de Disciplină, iar acum și conducea clubului SCM a decis să îl „certe”, în scris.

Membrii Consiliului de Administrație regretă evenimentul petrecut la meciul de handbal CSM Vaslui – SCM Politehnica Timișoara și afirmă din nou atașamentul față de valorile fundamentale ale sportului – integritate, fair play, demnitate.

„C. A. a luat notă de decizia Comisiei Centrale de Apel a Federației Române de Handbal referitoare la antrenorul George Buricea, prin care a respins „apelul formulat de Buricea George Ionuț în calitate de antrenor principal al echipei SCM Politehnica Timișoara împotriva Hotărârii 216.2 din data de 07.10.2025 pronunțată de Comisia de Disciplină”, astfel că tehnicianul echipei noastre de handbal este suspendat pe o perioadă de șase partide, dintre care două s-au disputat deja.

Ca urmare a acestei hotărâri definitive și a anchetei interne desfășurate, Consiliul de Administrație, întrunit astăzi, a decis următoarele:

– antrenorul George Buricea să suporte toate cheltuielile de judecată a cazului la Comisia Centrală de Apel

– sancționarea antrenorului George Buricea cu avertisment scris”, transmite clubul bănățean.

În clasament, Timișoara este pe locul 4, cu 8 puncte, după patru victorii și două înfrângeri, la egalitate de puncte cu echipele de pe locul 2 și 3, Dinamo și Turda, dar și cu ocupanta locului 5, Vaslui.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

S-a furat, apoi abandonat în câmp un seif metalic de valoric! Se caută făptașul

La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…

O oră ago

Până la jet-uri Nordis, fiecare PSD-ist poartă în raniţa sa… o cutie de pantofi

Dacă justiţia din România ar funcţiona măcar la 10% din capacitate, pentru Cristian Anton nu…

2 ore ago

Surprizele de Paște sunt deja la Iulius Town: cumpărăturile de sărbători aduc premii speciale, iar Iepurașul îi așteaptă pe micii aventurieri

La Iulius Town Timișoara, primăvara vine cu surprize de Paște dedicate tuturor celor care iubesc…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 02.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o…

15 ore ago

Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii…

15 ore ago