Administratie

Drumul de legătură Timișoara – A1 e gata de dare în folosință. Momentul mult așteptat, luni după-masă/Foto

Fără ministrul Transporturilor actual, dar cu cel care a gestionat cea mai mare parte a proiectului, Sorin Grindeanu, conferința de presă care marchează finalizarea investiției pentru realizarea drumului de legătură dintre Timișoara și autostrada A1 a avut loc sâmbătă. Drumul nu a fost încă deschis circulației, dar nu mai avem de așteptat decât două zile pentru aceasta, oficial, circulația se va putea desfășura de luni după-masă.

A fost nevoie de 15 ani pentru ca Timișoara să aibă în sfârșit un drum de acces spre A1, în adevăratul sens al cuvântului, a spus Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, prezent la eveniment.

”E un proiect pe care, să spunem, într-o proporție foarte mare l-am gestionat împreună cu doamna director atâta timp cât am fost ministru, până în urmă cu câteva luni, de aceea și țin la el, nu doar fiindcă sunt timișorean, timișean. E un lucru pentru care o felicit și pe doamna director (n.r. – directoriul DRDP Timișoara, Nicoleta Pordea). Îi felicit pe constructorii care au preluat acest proiect de la prima firmă și foarte repede au reușit să facă expertize, să facă toate lucrurile și să ajungă în stadiul în care suntem astăzi, astfel încât în două zile să poată fi dați în circulație acești 10 km, până la urmă, de drum expres spre autostradă, o nouă descărcare. de pe autostrada A1 la Timisoara si asta nu face decat sa ma bucure la fel cum Ne-aș dori ca în perioada următoare să fie cât mai multe proiecte de investiție, fie că vorbim de investiți locale. de Anghel Saligny, de lucruri pe care le fac autoritățile locale sau de ceea ce aștept să se întâmple pe proiecte de investiții mari. De aceea noi am insistat inclusiv la această rectificare de buget, inclusiv la toate discuțiile pe care le-am avut în coaliție, ca investițiile să continue, fiindcă reprezint investiți în republice”, a spus Grindeanu.

Alfred Simonis remarca faptul că Timișoara are, în sfârșit, o conexiune adevărată cu A1

”Vreau să felicit şi eu instituţia dumneavoastră, doamnă director, pentru faptul că a derulat şi desfăşurat într-un timp scurt şi eficient, pare să e, această investiţie. Timişul beneficiază de investiții substanţiale în aceşti ani de zile, însă trebuie spus şi că la 15 ani de la inaugurarea autostrăzii A1 Timişoara-Nădlac, la 15 ani distanță Timișoara beneficiază în sfârșit de o descărcare. Celelalte două de până acum, una era la Giarmata, alta la Remetea și dura foarte mult timp până ajungeam în Timișoara de pe autostradă. Și la 15 ani de administrație exclusiv de dreapta, iată Timișoara și Timișul beneficiază de o descărcare, la patru benzi în jurul localității Sânandrei. Și înainte de aceasta, la Covaci și la Cerneteaz, o altă descărcare, îi putem spune așa. Şi discutăm deja cu primăriile celor două localități pentru a prelua drumurile și către Covaci până la Centură și către Cerneteaz până la drumul de la Giarmata să reabilităm și acel drum să fie ușor și facil tot accesul. pe autostradă și descărcarea de pe autostadă. În rest, toate celelalte șantiere sunt în linia dreaptă și vestul și dublarea la nord, la două benzi la centuri nord și pasajele de la Boilor și de la Urseni, de la Calea Urseni sunt în diferite etape și în perioada următoare vor începe efectiv lucrările pe unele, pe altele se vor și finaliza”, a declarat Simonis.

Prezentarea tehnică a proiectului a aparținut directorului DRDP Timișoara, Nicoleta Pordea. Ea speră că va primi și în continuare sprijin din partea lui Simonis.

“Mulțumesc și eu, în primul rând domnului președinte Grindeanu pentru suport și implicare și încredere, și domnului președinte Simonis pentru suport și ajutor în continuare, sper. Suntem la două zile de deschidere a acestui drum de legătură. După cum cunoașteți, antreprenorul care a realizat acest contract este ARL Strabag. Valoarea contractului a fost de 235 milioane fără TVA. Sunt 10 km de drum de legătură, două benzi pe sens, separator fizic median, trei noduri rutiere, unul de la drumul național Arad-Timișoara, unul DN58 Cerneteaz și unul cu A1. Avem și opt pasaje și poduri și o lungime destul de mare de bretele. Intenția noastră este ca luni dimineața să facem o deviere parțială de trafic ca să putem face raportul la DN69 și luni după masă să dăm drumul la trafic”, a declarat Pordea.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Două victime în urma unui accident de pe centura Timişoarei în care au fost implicate trei maşini

Două persoane, un bărabt şi o femeie, ambii de 38 de ani, au ajuns la…

8 ore ago

Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în Timișoara începând de joi, 4 decembrie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) introduce în circulație, în perioada 4 decembrie 2025 –…

10 ore ago

Relație interzisă sau viol la un liceu din Timiș? Cadrul didactic și-a dat demisia, cazul a ajuns la procurori

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat, în cadrul unei discuții desfășurate la sediul instituției,…

10 ore ago

Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei

Liga Națională masculină de baschet se reia după fereastra echipelor naționale. Înaintea etapei a XI-a,…

12 ore ago

Peste 900 de oameni au vizitat Târgul producătorilor locali de la Conacul Foeni/FOTO

Prima ediție a Târgului de producători locali organizat de Asociația My Banat la Conacul Mocioni…

14 ore ago

UVT colaborează cu 12 școli timișorene pentru promovarea sustenabilității în domeniul educației

În aceste zile s-au împlinit trei luni de la debutul proiectului „Educație pentru sustenabilitate în…

14 ore ago