Dacă cineva crede că vremea cash-ului a apus, îi recomandăm să nu aibă ”nevoi” când se află în zona zero a Timișoarei. Super WC-ul care a costat 100.000 de euro, instalat la marginea Parcului Civic poate fi accesat doar cu moneda galbenă de 50 de bani. Nu ai mărunt… nu faci!
Superadministrația digitalizată nu a reușit (deocamdată) să rezolve o problemă de mare necesitate. A instalat toalete inteligente, care se spală singur și cheamă mentenanța automat, dar nu a reușit să ofere acces cu mijloace de plată moderne, deci cu cardul. Nu e gratis să intri în incinta magică, care se spală și se sterilizează singură, costă un leu, problema este că plata se poate face exclusiv cu monede, de 50 de bani.
”Plata cu cardul bancar momentan indisponibilă”, scrie pe abțibildul lipit pe cititorul de carduri al WC-ului deștept, pentru că acel cititor există, dar, se pare nu funcționează. Cum gaură pentru bancnote nu există, iar ”cabina” te informează că nu dă rest, rămâne doar varianta de a introduce în sistem două monede de 50 de bani.
Odată intrat în incintă, ai la dispoziție 15 minute în care să rezolvi problema, după care se deschide automat ușa și apari public cu nădragii coborâți. Într-adevăr, zona internă e curată bec, nu miroase, cu precizarea că partea cu săpun lichid, apă de spălat mâini și uscător nu funcționează. Iar zona ”intimă” e cuprinzătoare, are 12 metri pătrați.
Toaleta inovatoare dispune de sistem de telecontrol și monitorizare de la distanță pentru transmiterea 24/24 de ore a parametrilor de funcționare. Toaleta beneficiază de buton de panică SOS ce deschide automat ușile toaletei, chiar și în cazul penelor de curent, senzori de mișcare și optic și dimensiuni potrivite inclusiv persoanelor cu dizabilități, supraveghere CCTV a exteriorului toaletei, sistem de încălzire și ventilație. Nu știm despre partea cu telecontrol, dar în ceea ce privește accesul digitalizarea nu a ajuns încă la WC-ul de o sută de mii de euro din centrul Timișoarei.
Beta - bienala de arhitectură din Timișoara va avea loc în perioada 15 mai –…
În 2025 a existat un singur județ cu spor demografic pozitiv, respectiv a înregistrat mai…
În urmă cu exact patru ani, în zorii zilei de 24 februarie 2022, Rusia a…
Primăria Ghiroda anunţă că, în perioada 2 martie - 9 aprilie, se vor strânge materialele…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.02.2026, unde se vor executa reparaţii…
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…