Horticultura a continuat, în această săptămână lucrările de amenajare ale unor spaţii din oraş, vizată fiind acum locaţia pe care s-a aflat pizzeria Poli. Aceasta a fost demolată la începutul lunii iunie, după ce autorităţile locale au descoperit că nu avea autorizaţie de construire.
Spaţiul în cauză a fost amenjat cu plante perene, arbuști și arbori adaptați condițiilor climatice actuale.
“În zona Calea Aradului – strada Pictor Ion Zaicu (fosta Pizza Poli) lucrăm la o nouă amenajare, creată pentru a aduce echilibru, diversitate cromatică și durabilitate în timp. Lucrările au inclus pregătirea atentă a terenului – curățare, nivelare, delimitare cu borduri de lemn, urmate de plantare”, au transmis reprezentanţii Horticultura.
Aceştia spun că au fost alese specii care tolerează bine perioadele de secetă și variațiile de temperatură, precum Aronia melanocarpa, Prunus laurocerasus ‘Barabits’, Hydrangea paniculata ‘Pinky Winky’, Abelia chinensis, dar și arbori de Magnolia, Acer și Liquidambar.
“Aceste amenajări contribuie la menținerea unui microclimat favorabil și la o creștere echilibrată a plantelor, chiar și în perioadele mai călduroase, sprijinind totodată biodiversitatea locală, prin atragerea polenizatorilor. Vom continua astfel de lucrări și în alte zone din oraș, pentru a crea spații verzi durabile, adaptate noilor condiții climatice și menite să aducă un plus de prospețime mediului urban”, au încheiat cei de la Horticultura.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…