Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului „Echitate prin Mobilitate: sprijin pentru dezvoltare prin experiențe internaționale”, prin care sunt sprijiniți studenții, în special cei din medii defavorizate, pentru a avea acces la experiențe academice și profesionale în cadrul universităților din statele membre ale UE.
Proiectul se derulează în perioada 1 septembrie 2025 – 31 iulie 2028 și are ca obiectiv general facilitarea accesului echitabil și nediscriminatoriu al studenților UVT cu oportunități reduse la mobilitățile internaționale de tip Erasmus+, prin acordarea unui sprijin financiar suplimentar, contribuind astfel la creșterea incluziunii sociale și la internaționalizarea învățământului superior românesc.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European+ (FSE+) prin Programul Operațional Educație și Ocupare,
Valoarea totală a proiectului este de 2.355.582,80 lei, din care valoarea cofinanțării UE este de 2.308.471,14 lei, iar contribuția proprie este de 47.111,66 lei.
În urma proiectului, minim 160 de studenți cu oportunități reduse vor fi selectați ca membri ai grupului țintă în vederea acordării de bursă de mobilitate de tip top-up.
În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…
Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca…
După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea…
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…
Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…
La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…