Social

Unul din spărgătorii de la Poștă, prins astăzi în Italia

În urma unei strânse colaborări între Biroul Atașatului de Afaceri Interne Italia și Serviciul de Investigații Criminale Timiș, sprijiniți de Serviciul Central Operativ al Poliției Italiene, Squadra Mobile Milano și Squadra Mobile Pavia, au fost desfășurate, începând cu data de 1 octombrie, o serie de activități operative comune.

În urma acestor acțiuni, în această dimineață, autoritățile italiene au arestat un cetățean român, de 37 de ani, urmărit internațional în baza unui mandat de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare din România pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave.

Acesta este cercetat pentru sustragerea a 10 milioane de lei din incinta unui oficiu poștal din municipiul Timișoara. Persoana urmărită se ascundea într-un apartament din localitatea Pavia, unde utiliza documente false pentru legitimare.

Operațiunea reprezintă un nou exemplu de cooperare eficientă între structurile de poliție române și italiene, în cadrul eforturilor comune de combatere a criminalității transfrontaliere și de aducere în fața justiției a persoanelor care se sustrag răspunderii penale. Reamintim, acesta era ultima verigă lipsă, ceilalți autori ai jafului fiind prinși.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

La începutul săptămânii viitoare încep lucrările de reparații pe drumul național dintre Livezile și Cruceni

După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…

4 minute ago

Femeile din Timiș, printre cele mai educate din România. Aproape un sfert dintre ele au studii universitare

O analiză realizată de clubulcopiilor.ro, pe baza datelor Eurostat și INS, arată că Timișul se…

18 minute ago

Dumbrăvița Generation Cup, prima ediție a unui turneu de fotbal de elită pentru copii. Invitați de seamă

Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP.…

35 de minute ago

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

4 ore ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

4 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

4 ore ago