Social

Viitorul tehnologiilor neconvenționale, în centrul atenției la ediția a XXIV-a a ICNcT

Tradiția continuă. Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 23 octombrie 2025, deschiderea Conferinței Internaționale de Tehnologii Neconvenționale – ICNcT XXIV, un eveniment de prestigiu care reunește, an de an, specialiști, cercetători și cadre universitare din țară și din străinătate.

Cu o tradiție de peste 50 de ani, ICNcT este cea mai importantă conferință românească dedicată tehnologiilor de prelucrare neconvențională, domeniu în care Timișoara și UPT au jucat, încă de la începuturi, un rol esențial.

Ediția din acest an, organizată, în perioada 22–24 octombrie 2025, de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Mecanică și Departamentul de Ingineria Materialelor și Fabricației (IMF), în parteneriat cu Asociația Română de Tehnologii Neconvenționale (ARTN), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Asociația Română de Tehnologii Alternative Sibiu (ARTA), sub egida Ministerului Educației și Cercetării, Academiei Oamenilor de Știință și Academiei de Științe Tehnice din România, are ca temă „Abordarea neconvențională a tehnologiilor – o șansă importantă pentru progres”, subliniind importanța cercetării interdisciplinare și a colaborării între mediul academic și cel industrial, într-un context global dominat de inovație, sustenabilitate și digitalizare.

La deschiderea oficială au transmis mesaje de salut personalități de prim rang din mediul universitar și științific, printre care: prof.univ.dr.ing. Dumitru Mnerie, președintele Asociației Române de Tehnologii Neconvenționale (ARTN), prof.univ.dr.ing. Mihail Aurel Țîțu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, vicepreședinte ARTN, președinte ARTA, prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector al Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Branko Savić, rectorul Universității din Novi Sad, Serbia, prof.univ.dr.ing. Dragoș Uțu, decanul Facultății de Mecanică – UPT, prof.univ.dr. Pavel Topală, Universitatea din Bălți, Republica Moldova, ș.l.dr.ing. Corina Mnerie, decanul Facultății de Inginerie – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, dr.ing. Ioan Silviu Doboși, președintele Asociației Inginerilor de Instalații din România, prof.univ.dr.ing. Petru Negrea, președinte interimar AGIR Timiș, prof.univ.dr.ing. Constantin Oprean, fost rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof.univ.dr.ing. Laurențiu Slătineanu, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași.

În mesajele lor, invitații au subliniat rolul Timișoarei și al UPT ca principal hub de cercetare în domeniul tehnologiilor neconvenționale, importanța dialogului dintre generații, dar și nevoia de colaborare între educație, cercetare și industrie. S-a vorbit despre adaptabilitate, interdisciplinaritate și despre necesitatea ca România și Europa să continue investițiile în cercetarea aplicată, pentru a rămâne competitive la nivel global.

Programul conferinței a inclus sesiuni plenare dedicate celor mai recente tendințe din domeniu – de la tehnologii de fabricație aditivă, micro și nanotehnologii, la aplicații de inteligență artificială în proiectarea sistemelor de producție și la tehnologii sustenabile cu emisii reduse de carbon.

Lucrările prezentate în cadrul ICNcT XXIV vor fi publicate în Nonconventional Technologies Review (2026), revistă indexată în baze de date internaționale.
Un moment special al ediției a fost sesiunea „Aurel Carol Nanu”, dedicată studenților și tinerilor cercetători.

Evenimentul a adus un omagiu profesorului Aurel Nanu, fondator al școlii românești de tehnologii neconvenționale și personalitate marcantă a Universității Politehnica Timișoara. Pionier al cercetării și inovării în domeniu, profesorul Nanu a pus bazele primului laborator de electrotehnologii din România, a înființat Centrul de Cercetări în Tehnologii Neconvenționale și a fost inițiatorul Asociației Române pentru Tehnologii Neconvenționale (ARTN).

Opera sa științifică vastă – peste 20 de tratate, zeci de invenții și tehnologii brevetate – continuă să inspire generații întregi de ingineri și cercetători.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

3 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

4 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

5 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

5 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

6 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

6 ore ago