Politica

Eroare cu premeditare. Alin Popoviciu susţine că CJ Timiş a contribuit cu 20 de milioane de euro la Stadionul “Lego”

Într-un nou atac la adresa Primăriei Timişoara, vicepreşedintele PNL al Consiliului Judeţean, Alin Popoviciu, afirmă că CJ Timiş a contribuit cu 20 de milioane de euro la construcţia stadionului de pe Calea Buziaşului. De fapt, nu sunt 20 de milioane de euro, ci 20 de milioane de lei, din care, o primă tranşă este de 10 milioane, dar nici aceşti bani n-au ajuns la primărie.

După ce a rezolvat toate treburile la Consiliul Judeţean, vicepreşedinte Alin Popoviciu şi-a propus să facă ordine şi la Primăria Timişoara. Aşa că a postat pe Facebook un clip filmat la baza sportivă de pe str. Costică Rădulescu, acolo unde CNI a început de mulţi ani să facă un stadion, al cărei beneficiar ar fi Primăria Timişoara. Construcţia este într-adevăr într-o mare degradare, şi tocmai de aceea Primăria a anunţat, în luna august, că vrea să o preia de la CNI pentru a o finalize.

Acest lucru n-a contat însă pentru Popoviciu, care a anunţat că somează public CNI şi Guvernul României pentru a debloca situaţia. Şi fiindcă “Timișoara merită mai mult decât promisiuni neterminate și șantiere abandonate”, Popoviciu a arătat cât de perfomnat este Consiliul Judeţean în domeniu: “Consiliul Județean Timiș a demonstrat deja că este dispus să intervină pentru binele comunității. Am sprijinit finalizarea stadionului „Lego” cu o contribuție de 20 de milioane de euro, și suntem pregătiți să o facem din nou, dacă este nevoie, pentru ca această bază sportivă să fie finalizată.”

Aici ar fi o mare problemă. CJ Timiş a anunţat că se implică cu 20 de milioane de lei, iar nu de euro, în finalizarea stadionului primăriei. De altfel, întreaga valoare a acestui obiectiv este de 23 de milioane de euro. Într-adevăr, pe 5 noiembrie, Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a  20 de milioane de lei pentru stadion, din care într-o primă etapă să fie transferate 10 milioane de lei (2 milioane de euro). Însă nici aceşti bani n-au ajuns încă la primărie.

De menţionat că Popoviciu n-a schimbat nici acum în postarea sa “euro” cu “lei”, semn că a fost o… eroare cu premeditare.

 

 

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

O oră ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

3 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

5 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago