Sport

Impresionant! Sportivi din Timișoara, pe podium în Japonia. 17 medalii câștigate de clubul Golden Karate la Campionatul Mondial

Țara Soarelui Răsare tărâm de vis pentru tinerii karatiști bănățeni. Experiență, atitudine, pasiune și medalii de la cea mai tare competiție. De remarcat că antrenoarea clubului, prin puterea exemplului, Roxana Stoian a adus țării două medalii de aur!

Timp de trei zile, 12 sportivi ai Clubului Golden Karate Timișoara s-au întrecut cu cei mai buni adversari din lume, în cadrul celei de 11-a ediția a Campionatului Mondial de Karate, organizat în Japonia.

Competiția s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, timp în care sportivii timișoreni au participat în probele de Kata și Kumite, cei mai mulți dintre aceștia reușind să se claseze pe podium.

Sportivii timișoreni de la Golden Karate Timișoara au strălucit, reușind să poarte tricolorul pentru 10 medalii de aur, 3 medalii de argint si 4 medalii de bronz, după cum urmează:

1. Stoian Roxana – locul I kata individual, locul I kata echipe
2. Pălăcean Alexandru – locul I kumite individual
3. Guțu Bogdan – locul II kumite individual, locul I kumite echipe
4. Harte Tania – locul III kumite individual, locul III – kumite echipe
5. Bodaș Răzvan – locul I kumite echipe
6. Milea Natalia – locul I kata echipe
7. Kocsis Ines – locul I kata echipe
8. Oprișor Victor – locul I kata echipe, locul II kata echipe
9. Luchescu Elisabeta – locul I kumite echipe, locul III – kumite echipe
10. Pîrvulescu Robert – locul II kumite echipe, locul III – kumite echipe
11. Bradea Radu – locul IV kumite individual
12. Pașcalău Rareș – locul IV kumite individual

13. Pălăcean Alexandru – locul I kumite individul, locul I kumite echipe

Cea de-a 11-a ediție a Campionatului Mondial de Karate din Japonia s-a desfășurat în localitatea Matsuyama, între 1 și 3 noiembrie, și a reunit aproximativ 1.000 de sportivi din 33 de țări ale lumii.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

București, Iași și Timișoara sunt cele mai dinamice piețe imobiliare pe segmentul nou

Cei interesați de cumpararea unei locuințe se uită tot mai des spre apartamentele noi. Chiar…

46 de minute ago

Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș

Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea…

53 de minute ago

Cine este Cristian Anton, PSD-istul prins cu peste o jumătate de milion de euro în cutii de pantofi. De la lumea interlopă la Sorin Grindeanu

Cristian Anton, cel reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi constituire de grup infracţional…

2 ore ago

UPT la Göteborg, în prima linie a cercetării pentru transporturi inteligente autonome

Pași concreți pentru un drum al viitorul sustenabil. Într-o perioadă în care mobilitatea urbană devine…

2 ore ago

Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul

SCM Politehnica Timișoara joacă în fața propriilor suporteri în etapa a 27-a a Ligii Naționale.…

4 ore ago

Apel făcut de Primăria Timișoara. Folosiți exclusiv operatori autorizați pentru gestionarea deșeurilor

Primăria Timișoara reamintește cetățenilor și firmelor importanța colaborării exclusiv cu operatori economici autorizați pentru colectarea…

4 ore ago