Social

O elevă din Timiș, multiplă campioană la atletism, va beneficia de o bursă și de sprijin pentru pregătirea sportivă, din partea UVT

Campioana europeană la atletism Angela Cozma, elevă din Timiș cu rezultate meritorii în mai multe competiții, a fost recompensată de conducerea Universității de Vest din Timișoara. Prin pregătire intensivă, începută de la 9 ani, eleva a câștigat peste 50 de medalii. Cele mai importante rezultate obținute au fost cel de vice-campioană europeană (2023), cele șapte titluri de campioană și vice-campioană națională, iar în 2025 cel de vice-campioană balcanică și locul 10 la nivel mondial.

Campioana va beneficia de un set de beneficii pentru susținere pe care Universitatea de Vest din Timișoara îl oferă acesteia diploma specială UVT, acordată pentru pentru performanțele sportive obținute de Angela Cozma; o bursă specială de merit sportiv, în valoare lunară de 600 lei, pentru următoarele 12 luni; un set complet cu echipamentul sportiv, specific Clubului Sportiv UVT; acces gratuit în baza logistică a Clubului Sportiv UVT, pentru antrenamente și pregătire continuă.

„Angela Cozma este un copil talentat al Moraviței și Timișului, meritând pe deplin setul de beneficii pe care UVT i-l oferă astăzi. Talentul, pasiunea și voința i-au dat puterea de a atinge rezultate foarte bune în competiții internaționale, chiar dacă nu a avut condiții de pregătire corespunzătoare, de la început. Cred că fiecare comunitate locală din acest județ și-ar dori să se mândrească cu o sportivă precum este Angela Cozma. Noi, la UVT, îi oferim susțienere și o încurajăm să se pregătească și să participe la competiții tot mai importante, să fie mesagerul Moraviței și al județului nostru la nivel național și internațional”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea

La evenimentul de premiere de la școala din Moravița au participat, alături de eleva premiată și de reprezentanții UVT, atât reprezentantul autorității locale, primarul Moraviței, Răzvan Brăzdău, cât și antrenorul Eugen Iovan, mama elevei, colegi și prieteni.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

2 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

3 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

7 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

7 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

8 ore ago