Timp liber

Premiera „Orașul Paralel” – ecranizare a spectacolului imersiv care a schimbat modul în care Timișoara își privește cartierele

Vineri, 21 noiembrie 2025, de la ora 18:00, la Cinema Studio, va avea loc premiera filmului „Orașul Paralel”, adaptare a unuia dintre cele mai inovative proiecte artistice născute în Timișoara în ultimul deceniu. Regia este adaptată de Ana Mărgineanu, iar scenariul de Peca Ștefan după piesa „Orașul Paralel: Iosefin” concepută de amândoi în 2021. Vizionarea filmului va fi urmată de o discuție cu echipa artistică și tehnică, precum și de un CityTalk despre potențialul cinematografic al orașului.

„Orașul Paralel” urmărește povestea lui Viki (interpretată de Magyari Etelka) într-un Iosefin aflat între memorie, contraste și transformare și se desfășoară într-o singură zi, în Timișoara anului 2021.  Viki, o fostă angajată într-o multinațională trăiește acum într-o casă abandonată după o criză depresivă. S-a atașat de trei copii afghani, găsindu-și o liniște interioară pe care n-a avut-o niciodată. Povestea este inspirată de criza refugiaților și de poveștile reale ale cartierului Iosefin din acea perioadă.

Filmările au avut loc în august 2025 în cartierul Iosefin, urmărind traseul original al spectacolului. În spiritul teatral al proiectului, producția folosește o tehnică dificilă: fiecare scenă este filmată dintr-un singur cadru dinamic, fără tăieturi, ducând în cinema energia live a unui performance imersiv. Imaginea este semnată de Cristian Ilea și camera de Rafael Vasilcin. „

Premieraare loc astăzi, de la ora 18:00, la Cinema Studio, urmată de o discuție cu echipa artistică și tehnică precum și de un CityTalk despre potențialul cinematografic al orașului. Pentru a ajunge la un public cât mai larg, ecranizarea „Orașul Paralel” va fi difuzată pe TVR Cultural miercuri, 26 noiembrie, la ora 22.00.

Ecranizarea „Orașul Paralel: Călătoria continuă”, produsă de Asociația culturală Diogene, este finanțată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara prin proiectul „Orașul Paralel. Călătoria Continuă”, în coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Pop UP Theatrics, sprijinită de Teatrul Studențesc Thespis și Universitatea Politehnica Timișoara (UPT).

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

12 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

12 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

13 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

15 ore ago

Cu câte puncte intră Poli în play-off și cu cine joacă în tentativa de promovare în Liga 2

Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…

16 ore ago

PSD? Mult succes!

Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…

18 ore ago