Economic

Succes total pentru Programul Regional Vest. Absorbția banilor europeni a depășit așteptările

Programul Regional Vest s-a dovedit a fi unul de real succes, acesta a depășit țintele de absorbție alocate pentru 2025. Față de ținta de 129 de milioane de euro programat pentru acest an, s-a ajuns la peste 150 de milioane.

La Petrila a avut loc ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Vest, în cadrul căreia Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a prezentat stadiul implementării programelor cu finanțare europeană pe care le gestionează, precum și proiectele strategice cu impact major asupra dezvoltării regionale.

Vestea cea mai bună este că, cu mai bine de o lună înaintea finalului de an, Programul Regional Vest a depășit deja țintele de absorbție alocate pentru 2025. Conform planificării aprobate de Comisia Europeană, PR Vest trebuia să atingă o absorbție de 129 de milioane la finalul acestui an, iar 150,12 milioane euro au fost deja declarate la Comisia Europeană, în timp ce alți 23 milioane euro sunt în curs de autorizare.

Până în prezent, în cadrul programului au fost depuse 625 de proiecte cu o valoare totală de aproape 1,3 miliarde de euro, adică 111,22% din alocarea programului. Peste 300 de contracte de finanțare au fost deja semnate, iar valoarea nerambursabilă a acestora este de 881 de milioane de euro. Alte peste 300 de proiecte se află în faza de evaluare sau contractare, iar plățile totale efectuate până în prezent au depășit 175 de milioane de euro.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

10 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

10 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

12 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

14 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

14 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

15 ore ago