36 de ani după. Bucurii, tristeți, deliruri

Au trecut 36 de ani de la înlăturarea lui Ceaușescu de la conducerea României. Căderea regimului s-a petrecut câțiva ani mai târziu, iar comunismul aparent cu față umană s-a zdruncinat de abia după alegerile din 1996. Felul nostru de a fi, bizantinismul din noi dacă vreți nu a căzut nici azi, căci încă am putea guverna țara asta cu partide care încă cred în pile, relații, privilegii, minciună, păcăleală, descurcăreală, mediocritate etc. Dar poate că revoluționarii n-au cerut și nu se așteptau să scăpăm de toate astea deodată.

În decembrie 1989 s-a cerut libertate și am primit-o. Am vrut să fim liberi să ieșim din țară după placul nostru, am putut ieși. Am vrut să fim liberi să vorbim, am vorbit, deși nu mai conta că nu ne prea asculta nimeni. Am vrut mai multă mâncare, neraționalizări de alimente, le-am primit, cu mențiunea că nu ne mai ajungeau banii să cumpărăm tot ce ne-a lipsit înainte de căderea lui Ceaușescu. Am zis că viața nu ți le dă pe toate, că nici în capitalismul la care tânjeam nu toată lumea are de toate, dar eram mulțumiți că suntem liberi.

Liberi am fost, dar libertatea la gândire a fost tot mai controlată, dar asta nu o poți pune neapărat pe seama comunismului. Deși am scăpat de el, inapetența noastră la multe valori și oboseala de-a le căuta au făcut să fim mofturoși, ba chiar să regretăm „ceaușismul”. Culmea, cei tineri regretă ce nu cunosc, ce nu au trăit. Cei foarte tineri nu știu cum e să te trimită părinții la cozi pentru mâncare, dar lor le e „mișto” să se joace de-a dictatura, dar ce e dictatura pentru un tânăr teribilist mai mult decât un tricou imprimat cu revoluționarul comunist Ernesto Che Guevara?

Mulți nu știu ce sărbătorim zilele astea, nu știu nici de ce am ajuns la acea revoltă, nu știu nici măcar cu ce efecte în vieți umane s-a produs ea, dar știu că e „cool” ceaușismul. Nu știu pentru că educația a fost una aproximativă, școala nu asta te învăța și de unde să ai respect pentru jertfa celor din 1989 dacă tu acasă numai asta auzi, că era bine pe vremea lui Ceaușescu, fără să ți se zică de ce era mai bine atunci și de ce era atâta de rău.

Fără să pui mâna pe o carte sau pe sursă de informație adevărată, te bucuri că o aplicație precum TikTok te „programează” ca pe un computer ieftin fără prea multe resurse și de cele mai multe ori dai greș în viață. Era mai bine atunci că nu-ți puneai întrebări, dacă nu te preocupau prea multe răspunsuri. Acum n-ar deranja prea tare și pe prea mulți un astfel de sistem. Poate nu murim de foame, senzația de libertate o avem și spun ”senzația” pentru că libertatea corectă nu e cea de acuma, când fiecare poate face ce vrea, chiar deranjând pe cel de aproape, fără să-i dea insomnii lucrul acesta.

Paradoxal, indiferența multor români pentru ce s-a petrecut în decembrie 1989, neparticiparea, neimplicare, necunoașterea istoriei nici măcar nu este cel mai groaznic lucru prin care putem trece. Am convingerea că astăzi trăim într-o comunitate alături de mult mai mulți amatori de comunism și ceaușism decât aveam în anul 1987, de pildă. Mi-e teamă să nu ajungem să trăim delirul unei luări la răspundere a celor care am trăit activ acel decembrie 1989, ca responsabili pentru toate neîmplinirile, ca sursă a „necazurilor” de acuma.