Social

Azi îl sărbătorim pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste 500 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii. El a fost condamnat şi ucis cu pietre în anul 33. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica.

Sfântul Ștefan este primul sfânt comun al Bisericilor Catolică și Ortodoxă, după Marea Schismă.

Sfântul Ștefan este celebrat de romano-catolici, anglicani, reformați, evanghelici și unitarieni pe 26 decembrie, iar de ortodocși și greco-catolici pe 27 decembrie. Sfântul Ștefan a fost primul martir creștin, condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim. De neam ales, misiunea lui Ștefan a fost aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia și, datorită credinţei sale, Dumnezeu i-a dat puterea de a săvârși minuni.

În Sinedriu, Sfântul Ștefan a ținut o cuvântare în care a arătat că Iisus Hristos este Mesia cel prezis de profeți și că iudeii sunt vinovați pentru uciderea Lui. El a fost condamnat la moarte, în anul 33, fiind scos din cetate și ucis și cu pietre. Martiriul Sfântului Ștefan a avut loc în valea lui Iosafat. În limba greacă, Ștefan înseamnă „coroană” și se referă atât la râvna de care acesta a dat dovadă în a face cunoscută lucrarea lui Iisus Christos, cât și la faptul că el este primul dintr-un foarte lung șir de martiri din lumea creștină.

Tradiția spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfăţişează pe acest martir, iar pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine să dăruim icoana Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă. În această zi, în biserici sunt pomeniți creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ştefan. Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Aproximativ 515.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 362.037 bărbaţi şi 152.558 femei.

Între prenumele masculine sărbătorile se întâlnesc: Stefan/Ştefan – 309.900, Stefanel/Ştefănel – 3.497, Stefanus/Ştefănuş – 4, Stefanut/Ştefănuţ – 3.227, Fane – 489 de persoane, Fanel/Fănel – 8.083, Fanica/Fănică – 4.603, Istvan – 32.234.

La femei, cel mai întâlnit prenume este Stefania/Ştefania – 124.996, dar mai sunt întâlnite şi Fana – 297 de persoane, Fanica/Fănica – 8.002, Fanuta/Fănuţa – 996 şi Stefana/Ştefana – 18.267.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago