Primăria Timişoara a semnat un nou contract de închiriere cu omul de afaceri Dan Dinu pentru Berăria 700. Preţul de închiriere este de 10.565 de euro pe lună, cu 830 de euro mai mult, decât cel precedent. Afacerea este oarecum surprinzătoare, Dan Dinu fiind unul dintre cei mai vehemenţi critici ai primarului Dominic Fritz
După 10 ani în care Berăria 700 a fost închiriată unei firme aparţinând cunoscutului afacerist Dan Dinu, Primăria Timişoara a scos din nou spaţiul la închiriere prin licitaţie. Spaţiul în cauză este compus din restaurant – 680 mp şi grădină – 488 mp. Singura ofertă a venit iarăşi din partea lui Dan Dinu, care a oferit aproximativ suma solicitată de municipalitate.
Astfel, pentru restaurant s-a oferit 11.57 euro/mp/lună (total 7.867,6 euro pe lună), iar pentru grădină 5,45 euro/mp/lună (2.697,75 euro pe lună). Per total, cumulat restaurant cu grădină, se ajunge la un preţ de 10.565,35 de euro pe care afaceristul trebuie să-i achite lunar.
Pănă acum el plătea 9.738,75 de euro pe lună, chiria fiind de 10,5 euro/mp/lună pentru restaurant, respectiv 5,25 euro/mp/lună pentru grădină.
Prelungirea acestui contract pare oarecum surprinzătoare, relaţia dintre Dan Dinu şi municipalitate, inclusiv cu primarul Dominic Fritz, fiind extrem de contondentă. Între cele două părţi a existat şi litigiu, după ce primăria a dispus, în octombrie 2021, suspendarea activităţii pentru o perioadă de două săptămâni. Se întâmpla la propunerea Poliţei Locale, pe motiv de tulburare a liniştii publice. Dan Dinu a fost un vehement critic şi la nivel personal al lui Fritz, într-o celebră postare pe Facebook catalogându–l drept “lepră de pui nazist”.
Sursa foto: Facebook
Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…
Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…
Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…
Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…
Tupeu la maxim pentru sinecuriştii PSD! La finalul anului trecut, șase dintre cei șapte membri…
În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…