Administratie

”Bulevardul” ISHO mai aproape de deschiderea circulației rutiere

Municipalitatea timișoreană urmează să preia bulevardul realizat între clădirile din complexul ISHO, de către dezvoltatorul acestuia. Acesta va deveni parte a inelului 2 de circulație al orașului și va fi completat de un nou pod peste Bega, pentru care se dorește accesarea de fonduri europene. Deocamdată va fi realizată preluarea proiectului de realizare a acelei porțiuni din inelul 2, între străzile Demetriade și Pestalozzi, o donație din partea firmei care a făcut ISHO.

Finalizată de ani de zile, porțiunea de drum va fi acceptată de primărie, la pachet cu întregul proiect de realizare a acestei porțiuni de inel de circulație și cu proiectul podului rutier care se va construi peste Bega. De asemenea, acolo va fi construit și un al doilea pod, pietonal. Primăria Timișoara a pregătit un proiect de hotărâre care urmează să fie supus votului consilierilor locali, acesta se referă la proiectul întocmit pentru inelul 2.

Porțiunea din inelul 2 menționată va avea două benzi pe sens.

”Principalul obiectiv, la nivel local, îl reprezintă asigurarea unei legături directe, prioritare între zona de nord a municipiului și zona estică (cartierul Fabric). Traseul drumului va parcurge un areal cu construcții existente și va traversa canalul Bega între podul Dacilor (în amonte) și podul Decebal (în aval) o structură din beton masivă. Obiectul acestei investiţii îl constituie îmbunătățirea infrastructurii de transport prin realizarea infrastructurii rutiere și tehnico- edilitare pentru Inelul II de circulație, prin amenajarea drumului cu 2 benzi de circulație pe sens, un pod rutier nou și un pod pietonal nou peste canalul Bega. Întocmirea studiului de fezabilitate a avut la bază Planul Urbanistic Zonal ”Zona ILSA Timișoara”, aprobat prin HCL nr. 246/27.06.2017 și Planul de acțiune aferent. Studiul de Fezabilitate afferent obiectivului de investiții „Amenajare INELUL II de circulație, sector cuprins între str. A. Demetriade și Bv. J.H. Pestalozzi, construire pod rutier și pod pietonal peste Canalul Bega”, întocmit de către SC DRUM PROIECT CONSULT SRL – Timișoara, a fost pus la dispoziția Municipiului Timișoara de către societatea TAKE PROJECT SRL, conform obligației acesteia în baza Planului de Acțiune aferent Planului Urbanistic Zonal ”Zona ILSA Timișoara”, se spune în proiect.

Pe lângă cele două poduri, proiectul prevede extinderea la patru benzi pentru străzile Baader, Înfrățirii și Nistrului pe traseul inelului, respectiv modernizarea străzilor Baader și Gusti.

Investiția include și reamenajarea unor artere secundare pe o lungime de peste 1,5 kilometri. Astfel, în proiect au fost incluse străzile Enric Baader (tronson Înfrățirii – Take Ionescu), bulevardul Take Ionescu (tronson Baader – Înfrățirii – Acad. Dimitrie Gusti), strada Acad. Dimitrie Gusti (tronson Take Ionescu – Andrei Mocioni), Splaiul Protopop Meleție Drăghici, strada Andrei Mocioni, Splaiul Nistrului (tronson Sfetca – Micloși) și strada Acad. Corneliu Micloșii. De asemenea, investiția include modernizarea trotuarelor și amenajarea de piste de biciclete.

Valoarea totală a investiției este de 113,8 milioane lei, fără TVA, iar durata estimată de execuție a lucrărilor este de 16 luni de la momentul demarării acestora.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

2 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

3 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

7 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

7 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

8 ore ago