Social

Candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană a fost acceptată

Dosarul de candidatură a Banatului pentru obținerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană a fost analizat și acceptat în cadrul Ședinței Forumului Consultativ al IGCAT (Institutul de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism), fiind apreciat ca bine structurat și coerent.

Următoarea etapă va fi vizita juriului internațional, programată în perioada 13–17 aprilie 2026. După această evaluare, IGCAT va anunța rezultatul final al selecției.

„Cu o poveste gastronomică puternică și autentică, Banatul este capabil să impresioneze la nivel european. Suntem o regiune a diversității, a comunităților care au trăit și au creat împreună un patrimoniu culinar unic. Țintim nu doar reputația internațională ci și dezvoltarea județului care vine odată cu un astfel de titlu. Vom sprijini producătorii locali, vom promova turismul gastronomic și vom consolida identitatea culturală a Timișului”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Candidatura Banatului este construită în jurul conceptului „Fuziunea gusturilor fără granițe – Arome îndrăznețe. Origini diverse. O masă împărtășită” (Fusion Beyond Borders – Bold flavors. Diverse origins. One shared table), care surprinde specificul unei regiuni unde culturile se întâlnesc firesc, iar gastronomia devine un limbaj comun.

Regiunea Banat este prezentată ca spațiu al diversității, în care rețetele, aromele și obiceiurile culinare spun o poveste comună despre conviețuire și continuitate.

Proiectul Banat 2028 – Regiune Gastronomică Europeană este inițiat de Consiliul Județean Timiș, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu IGCAT, iar Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Timiș (Visit Timiș) acționează ca organizație de implementare.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

12 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

14 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

15 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

18 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

19 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

22 de ore ago