Timp liber

La Pișchia a fost prima ediție Festivalul de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”

Căminul Cultural din Pișchia a găzduit prima ediție a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”, dedicat valorilor culturale bănățene și memoriei scriitorului Ionel Iacob-Bencei, marcând un debut pentru un proiect cultural care își propune să devină tradiție. Evenimentul a atras un public numeros, care a umplut sala până la refuz.

Festivalul a fost inițiat de fiica scriitorului, Mirela Iacob, cu scopul de a deveni un reper anual în viața culturală a zonei și o platformă de dialog între generații. Prin acest demers, organizatorii își propun să promoveze proiecte culturale, autori și creatori care contribuie la păstrarea și valorizarea identității spirituale a Banatului.

În spiritul sărbătorilor de iarnă, seara a debutat cu Pițărăul, adus de la Murani de cei mai tineri participanți.

„Această primă ediție reprezintă începutul unui demers necesar, menit să readucă în prim-plan cultura locală, să creeze continuitate și să ofere un spațiu de vizibilitate pentru vocile Banatului”, a spus primarul comunei Pișchia, Andrei Obreja.

La concursul de recitare în grai bănățean s-au înscris peste 50 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani. Aceștia au fost însoțiți de cadrele didactice coordonatoare și au venit din localități precum Topolovăț, Șuștra, Recaș, Sânnicolau, Ciacova, Lugoj, Vinga, Comloș, Secaș, Jimbolia, Mașloc, Murani, Partoș și Slatina Timiș.

Seara s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Ansamblul de dansuri „Hora” din comuna Pișchia, care a adus pe scenă ritmul și expresivitatea tradițiilor bănățene.

Realizarea primei ediții a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei” a fost posibilă cu sprijinul Primăriei Comunei Pișchia, al Asociației „Acasă la Murani” și al Domeniilor Murani.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați

Au fugit de terenurile din Afumați și Clinceni, doar pentru a da de ninsoare și…

3 ore ago

Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei

Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul…

4 ore ago

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au…

6 ore ago

Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș

Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de…

7 ore ago

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de…

7 ore ago

Parteneriat între Primăria Dumbrăviţa şi Consiliului Județean Timiș pentru proiectul de modernizare a Bulevardului Ghioceilor

Vineri, primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, şi președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au semnat…

8 ore ago