Sănătate

La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei

Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții de aproximativ 30 de milioane de lei pentru aparatură performantă, în orașul de pe Bega se vor putea trata cazuri dificile, dar, cel mai important, aici ar putea ajunge un specialist român care activează de ani buni în Franța.

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș a anunțat realizarea primilor pași pentru înființarea la Timișoara a unui centru care să trateze la cel mai înalt nivel pacienții care au suferit un accident vascular cerebral.

”Un proiect de care nu v-am spus până acum, astăzi am primit informația conform căreia am obținut finanțarea pentru un nou proiect, un centru pentru pacienții cu AVC, sunt echipamente aproximativ de 30 de milioane de lei, care înseamnă un angiograf biplan pentru a face neuroradiologie intervențională la Spitalul Județean și este ultimul pas înainte de a-l aduce la Timișoara pe Cristi Mihalea, un doctor care face aceste proceduri la Paris, este un doctor care de 15 ani operează la Paris, este un român, care din când în când cu aparatura care există la Spitalul Județean vine și face intervenții. Acesta ne-a spus încă de acum un an, un an și jumătate, că dacă îi facem o secție așa cum are la Paris, se întoarce acasă și vrea să facă permanent aceste intervenții la Spitalul Județean din Timișoara și câștigat acest proiect, pune la dispoziție spațiile, ne apucăm de noi investiții și chiar anul viitor, cu puțin noroc, am putea avea acest angiograf biplan și celelalte, nu știu neapărat terminologia, domnul ministru va poate lămuri, pentru a duce pe Cristi Mihalea și echipa sa de acolo. Iată că aduce medici care s-au specializat în țărăinătate și salvează vieții pe unde apucă prin lume, pentru că aici nu au avut ocazia”, a declarat Simonis, în cadrul unei conferințe de presă alături de Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Finanțarea se va face prin fonduri europene, prin Programul Operațional Sănătate
”Este un proiect finanțat din Programul Operațional Sănătate, fonduri europene nerambursabile, practic se creează un centru de excelență pentru trombectomii, pentru radiologia intervențională, pentru pacienții cu AVC, iar achiziția unor echipamente performante, de exemplu angiograful biplan, dar și alte echipamente specifice, va face posibil ca într-un termen foarte scurt, pacienții care suferă un AVC să poată fi recuperați și integrați mai rapid în societate, pentru că aceste tratamente moderne de trombectomie și de tromboliză, care sunt specifice acestor tip de pacienți, salvează mii de vieți anual, aceasta pentru că timpul de răspuns este foarte rapid. Ministerul Sănătății finanțează direct procedurile pentru acest tip de intervenții prin Programul Național Acțiuni Prioritare pe AVC, pe care Spitalul Județean beneficiază și a cărui buget național a crescut semnificativ în ultimii ani, în 2021, În noiembrie, când m-am dus la Ministerul Sănătății și am primit în coordonare aceste programe, l-am preluat cu un buget de 9 milioane de lei pentru întreaga țară, iar astăzi, închidem anul 2025 cu un buget de 66 de milioane de lei și cu o extindere a listei de spitale care pot desfășura astfel de intervenții la 50”, a declarat și Rogobete, la Timișoara.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

35 de minute ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

O oră ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

3 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

3 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

7 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

7 ore ago