Sănătate

Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este asigurată până la finalul anului 2030, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. La fel și termenul de implementare este prelungit, odată cu trecerea finanțării din PNRR către Programul Operațional Sănătate.

Transferul finanțării a fost aprobat în urmă cu doar câteva zile.

”În co-inițiere cu Ministerul Fondurilor Europene, săptămâna trecută, Guvernul României, la propunerea noastră, a aprobat ordonanța de urgență care transferă acele nouă unități sanitare care nu au mai avut finanțare din PNRR în noul program, Programul Operațional Sănătate, tot Fonduri Europene, nerambursabile. În vară am avut memorandumul dintre Ministerul Sănătății și autoritățile locale care beneficiau de aceste fonduri. Practic, prin acel memorandum s-a stabilit ce obiectiv de investiții continuă pe fonduri europene din PNRR și se mută pe alte surse de finanțare, iar săptămâna trecută am reușit să aprobăm ordonanța de urgență care face concret acest lucru și anume transferă nouă obiective de investiții, printre care și Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, din PNRR în programul operațional sănătate”, a declarat, la Timișoara, Rogobete.

Acest transfer spre alt program din fonduri europene aduce asigurarea finanțării proiectului timișorean, până la finalul anului 2030. Urmează semnarea contractului adițional de finanțare.

”Practic, în perioada imediat următoare, până la finalul anului, se va semna un contract adițional de finanțare, astfel încât investițiile realizate până acum, lucrările realizate până acum, să poată fi decontate și să continue investiția. Pot spune că odată cu această ordonanță de urgență, Institutul Regional de Oncologie din Timișoara are asigurat finanțarea până la finalul anului 2030. Practic s-a prelungit nu doar timpul de implementare, ci și modul de finanțare și mecanismul de implementare. Ministerul Sănătății va fi lider de proiect în cazul acestui transfer, în parteneriat cu Consiliul Județean și în parteneriat cu Compania Națională de Investiții, care este atât partener cât și structură de implementare. Practic, Compania Națională de Investiții a derulat licitația publică și tot Compania Națională de Investiții va monitoriza și va implementa acest proiect. Cred că este o veste excepțională pentru întreaga regiune, pentru că Institutul Regional de Oncologie din Timișoara nu este strategic doar pentru Timiș sau doar pentru regiunea de vest, ci este un obiectiv strategic național, pentru că unește și mărește, dacă doriți, completează rețeaua națională de institute de oncologie. Vestul, după cum bine cunoaștem, este singura regiune din această țară care nu are în momentul de față un institut de oncologie, așa cum au toate celelalte regiuni. Ori, odată cu această investiție strategică, se completează această rețea și pacienții pot avea acces mai ușor la servicii de calitate, servicii de înaltă performanță în domeniul oncologiei.”, a mai subliniat ministrul.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

10 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

10 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

14 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

14 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

16 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

16 ore ago